Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Cenaclul Editor 01

O altă ședință a cenaclului a avut loc vineri, 24 Ianuarie 2014, dată la care a avut loc „Mica Unire”, înfăptuită de către Alexandru Ioan Cuza. Această ședință a fost una dintre cele mai reușite, așa cum a afirmat și președintele cenaclului prof. Titus Tomniuc.

Programul cenaclului a început cu „Hora unirii” cântată de toți participanții la sedința de cenaclu care au format o horă în sala de cenaclu. După aceste momente de cântec și dans, Ioana Nicoleta Dupu a prezentat un mic discurs despre cum a avut loc „Mica unire” și despre domnitorul Alexandru Ioan Cuza. După discursul Ioanei, elevii de la Școala Generală Nr. 4 „Dimitrie Romanescu” Dorohoi, coordonaţi de prof. Suceveanu Tatiana, s-au înfățișat în fața noastră cu un mic și amuzant program artistic.

În timpul activității un grup de tineri de la Universitatea “Lucian Blaga”- Sibiu și-au prezentat proiectul pe care vor să-l demareze în Dorohoi, pe data de 4-6 aprilie 2014. Proiectul lor constă în piese de teatru reprezentate în locuri neconvenționale. Programul a constat într-o serie de poezii recitate, cântece interpretate alături de grupul folk “Laconia” și au fost puse în scenă două scenete jucate de elevii școlii: “Voda-Cuza și ocaua” și “Moș Ion Roată și Unirea”.

Programul Cenaclului “Editor” Dorohoi s-a desfășurat în continuare cu poezii și cântece specifice evenimentului din partea membrilor grupului folk “Laconia”: “Cuvântul lui Roată către Divan” (Cântec), “Unirea” (Poezie recitată de Buruiană Carmen și Ifrim Andreea), “Să nu dezvelim statuia lui Cuza” (Cântec), “Nașterea Țării” (Poezie recitată de Mirăuţi Alexandru), “Dragul meu Moș Ion Roată” (Cântec intepretat de Tănase Vasile), “Hora Unirii” (poezie recitată de Andrieș Ana Camelia),” 24 ianuarie 1860” (Poezie recitată de Tănase Vasile), “Odă la patrie” (Poezie recitată de Aparaschivei Valeriu), “15 mai 1848” (Poezie recitată de Hrițuleac Andrei) și o creație literară semnată de Ion Ramona.

La sfârșitul programului, Bara Haqi Abdulbaki a ținut un discurs legat de acest eveniment. Ședința s-a terminat cu cântecul “Hora unirii” la care au cântat și format o horă toți participanții, sperând că a fost un ecou pentru românii de pretutindeni. Vă așteptăm la următoarea ședință de cenaclu pe data de 31 ianuarie ! A consemnat pentru Dorohoi News - Mirăuţi Alexandru

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Cenaclul Editor 01Cenaclul Editor 02Cenaclul Editor 03Cenaclul Editor 04Cenaclul Editor 05Cenaclul Editor 06Cenaclul Editor 07Cenaclul Editor 08Cenaclul Editor 09Cenaclul Editor 10Cenaclul Editor 11Cenaclul Editor 12Cenaclul Editor 13Cenaclul Editor 14Cenaclul Editor 15Cenaclul Editor 16Cenaclul Editor 17Cenaclul Editor 18Cenaclul Editor 19Cenaclul Editor 20Cenaclul Editor 21Cenaclul Editor 22Cenaclul Editor 23Cenaclul Editor 24Cenaclul Editor 25Cenaclul Editor 26Cenaclul Editor 27Cenaclul Editor 28Cenaclul Editor 29Cenaclul Editor 30
DorohoiNews.ro, 26-01-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

26.01.2014 la 13:30

FELICITARI TUTUROR !!!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro