Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_136

Pentru al patrulea an consecutiv, Memorialul Ipotești-Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, a făcut o tradiție în a sărbători la Ipotești Ziua Mondială a Poeziei. Evenimentul a avut loc în incinta Bibliotecii Naționale de Poezie-Laurențiu Ulici.

În cadrul acestei ediții au avut loc lansări de carte, unde a participatscriitorul George Tei, doamna Liliana Popa, ambii din București, iar partea Moldovei a fost reprezentată de scriitorul Petruț Pârvescu care a vorbit despre importanța poeziei în literatura universală „La început a fost cuvântul... cuvântul este cel care zidește, cel care dăinuie... cel care rodește în fiecare din noi...” De asemenea, au debutat Mariana Adăscăliței, Mariana Marica, Carmen Simion, Mihăiță Talpalaru, dar și criticul literar-directorul editurii ADENIUM din Iași, profesorul universitar Liviu Antonesei.

După lansările de carte, invitații au fost încântați de recitaluri de poezie și muzică, de menționat fiind  cei de la Cenaclul Editor Dorohoi, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 10 coordonator prof. Crina Muraru, trupa de teatru a Colegiului Național A.T. Laurian Drama Club coordonator prof. Mirela Nistor. Un moment  deosebit a fost recitalul de poezie interpretat de actorul Cezar Amitroaie de la Teatrul Mihai Eminescu, Botoșani – precum și momentul de muzică folk, interpretat de Ciprian Cotruță, un tânăr cu un mare potențial artistic. Evenimentul a găzduit de asemenea o expoziție de insignografie expusă de colecționarul Stelian Brânzei și expoziția Grupului Expo Art-Poezia Semnelor Vizuale. Întreg evenimentul s-a bucurat de o notă distinsă dată în primul rând și de prezentatorul acestei ediții și anume scriitorul botoșănean Constantin Cristescu, într-un mod original, „neaoș”, asemenimarelui Ion Creangă.

Ziua Mondială a Poeziei, urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor. Este o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume au adus o contribuție considerabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_136Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_4Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_5Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_9Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_11Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_13Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_14Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_20Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_24Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_29Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_32Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_34Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_35Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_36Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_38Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_41Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_43Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_46Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_52Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_54Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_55Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_65Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_67Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_70Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_71Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_72Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_75Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_76Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_80Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_82Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_84Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_87Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_91Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_93Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_94Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_96Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_99Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_102Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_103Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_105Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_110Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_111Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_115Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_116Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_120Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_121Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_122Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_124Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_126Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_129Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_130Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_134Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_139Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_140Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_141Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_142Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_143Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_150Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_151Ziua mondiala a poieziei-Ipotesti 2014_152
DorohoiNews.ro, 24-03-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

24.03.2014 la 15:13

exceptional!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro