Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Nord Est Folk Dorohoi_16

Festivalul Naţional de Muzică Folk – „Nord Est Folk”, ajuns la cea de-a IV-a ediţie, a debutat sâmbătă, 26 aprilie 2014, la Dorohoi, puţin după ora 17:00.

Sala Teatrului din Dorohoi a fost animată şi ritmată de acordurile chitarelor şi vocile celor înscrişi la cele două categorii, unde, la INDIVIDUAL s-au înscris participanţi din: Iaşi, Stolnici – Argeş, Fălticeni – Suceava, Săveni şi Dorohoi – Botoşani; iar la GRUPURI participă: „Alternative”- Iaşi, „Miraj”– Iaşi, „Descântec”– Iaşi, „ARTIS ANIMA”- Dorohoi şi „NOI DOI”- Dorohoi.

Prezentarea Festivalului, este asigurată de folkistul Adrian Beznă, care cu stilul caracteristic – umoristic, după o scurtă prezentare a organizatorilor, sponsorilor, juriului şi ale celor care urmează să evolueze, a invitat pe scenă, primarul municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu dar şi pe Lucian Topalagă, noul viceprimar.

Ordinea intrării în concurs a fost decisă prin tragere la sorţi, iar clasamentul se va realiza pe baza notelor acordate de juriu.

„COPILUL Nord Est Folk a ajuns la patru anişori. Astăzi i-am suflat în tort alături de cei 7 concurenţi şi cele 5 grupuri (concurenţii de anul acesta), alături de oficialităţi de sponsori şi de oamenii dragi – iubitorii acestui gen de muzică, şi nu în ultimul rând, alături de juriu şi invitaţii în concert. La mulţi ani Nord Est Folk !”, a mărturisit în deschiderea acestei ediţii, prof. Paul-Ciprian Mihai, unul dintre fondatorii festivalului. Vom reveni cu detalii.

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Nord Est Folk Dorohoi_16Nord Est Folk Dorohoi_01Nord Est Folk Dorohoi_02Nord Est Folk Dorohoi_03Nord Est Folk Dorohoi_04Nord Est Folk Dorohoi_05Nord Est Folk Dorohoi_06Nord Est Folk Dorohoi_07Nord Est Folk Dorohoi_08Nord Est Folk Dorohoi_09Nord Est Folk Dorohoi_10Nord Est Folk Dorohoi_11Nord Est Folk Dorohoi_12Nord Est Folk Dorohoi_13Nord Est Folk Dorohoi_14Nord Est Folk Dorohoi_15Nord Est Folk Dorohoi_17Nord Est Folk Dorohoi_18Nord Est Folk Dorohoi_19Nord Est Folk Dorohoi_20Nord Est Folk Dorohoi_21Nord Est Folk Dorohoi_22Nord Est Folk Dorohoi_23Nord Est Folk Dorohoi_24Nord Est Folk Dorohoi_25
DorohoiNews.ro, 26-04-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

27.04.2014 la 10:37

Si astazi s-a demonstrat ca dorohoienii sant oameni minunati si pun suflet pentru viata orasului nostru.Felicitari.Vreti sa va incarcati sufletul cu energie pozitiva ?-veniti la festival.Va spun din experienta.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro