Era o noapte densă, cu valurile mării liniştite. Fără liniştea mării şi mirosul ţărânei îmbibate cu roua ploii, nu mi-aş fi dat seama unde mă aflu. Stăteam, ca de obicei, rezemată de o piatră şi notam tot ce îmi trecea prin gând: bucurii, preocupări, întrebările mele, şi cele neînţeles, uimirea şi mândria mea.

În acel moment, am scris despre iubitul meu şi am pictat cele mai frumoase amintiri ale acelui timp; m-am privit, am prins de părul meu lung şi am realizat că trăiesc, că mă schimb fizionomic dar interiorul meu este aceleaşi, nu s-a schimbat deloc.

În înteriorul meu, sunt locuri pe care doresc să le deschid, sunt cele mai frumoase amintiri. Trăiesc cu ele şi ele-mi sunt unul din secretele surâsului meu şi visului meu ce îmi pavează permanent somnul.
Eu încă mai păstrez broşa mea turcoaz, atât de învechită încât, dacă nu era unul din cele mai dragi lucruri pe care le am, o dăruiam unui muzeu, ca s-o vadă toţi îndrăgostiţii, de peste tot şi pentru a aduce un omagiu Iubirii din toate timpurile…

O să adorm cu visurile mele şi cu amintirile unei iubiri despre care o să povestesc, până la dispariţia sufletului meu. Bara Haki Abdulbaki

GALERIE FOTO