Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Activităţile artistico-plastice constituie un important mijloc de dinamizare a vieţii psihice a copilului, a proceselor sale intelectuale, afectiv-voliţionale şi motivaţionale.
Începând de la vârste mici, copiii fac cunoştinţă cu tehnicile clasice: desenul liber în creion, cerapastel, carioca, „pictura” în tempera/acuarelă. Primul contact pare copleşitor. Aplicate însă pe pachet de sarcini, preluate şi aprofundate, vom obţine o imagine concretă a posibilităţilor de realizat. Evident vom ţine cont de vârsta şi de dificultăţile temei plastice. Şi, lucru esenţial, este nevoie de RĂBDARE.
Încurajarea şi stradania copilului este foarte importantă pentru evoluţia sa. Multă vreme va „mâzgali”; cu timpul, imaginile se vor limpezi. Acestea sunt „acumulările prin acoperire”. Subiectele vor fi aceleaşi, dar capacitatea de exprimare plastică începe să se modifice. Educatorul va trece şi el la o etapă superioară a obiectivelor.
Este necesar ca oferta educaţională artistico-plastică să fie neimpusă: va fi practicat exerciţiul, sub pretextul jocului, activitatea fiind predominant practică, aplicativă; culoarea se descoperă, se exersează capacitatea de expresie a culorilor cu ajutorul limbajului artistico-plastic.
Cercul de „Pictură-Desen” al Clubului Copiilor Dorohoi activează din anul 2007, fiind coordonat de prof. Daniel Puhăcel şi se bucură, an de an, de frecvenţa multor copii talentaţi, creatori de frumos, în perpetuă căutare şi tatonare a mijloacelor de exprimare plastică. Tehnicile şi manierele artistice puse în practică aici sunt individualizate, fiecare elev fiind încurajat să-şi ilustreze visele, aspiraţiile, tenebrele în mod personal. Premiile câştigate confirmă seriozitatea şi perseverenţa fiecăruia.
Prezentăm mai jos câteva dintre activităţile desfăşurate şi participările elevilor în anii şcolari 2009-2010, respectiv 2010-2011.
Activităţi în anul şcolar 2009-2010 :
· Realizarea parteneriatului cu Grădiniţa Nr. 9 „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi, în cadrul căruia grupa de performanţă a pictat „Sala de basm” cu scene din cele mai cunoscute poveşti ale copilăriei;
· În cadrul spectacolului ”Carnavalul zapezii”, s-a organizat o expoziţie cu desene. Pentru această expoziţie s-au selectat cele mai bune lucrări printr-un concurs la nivelul cercului;
· Realizarea parteneriatului cu Şcoala Nr.8 „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi şi participarea la concursul literar-artistic „Pe urmele lui Eminescu”, cu desene ilustrând scene descrise de poet;
· Realizarea parteneriatului cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, în cadrul căruia elevii grupei de performanţă au pictat Icoana murală „Sf. Gheorghe” (196/140 cm);
· Cu ocazia zilei de 8 Martie s-a organizat o expoziţie „Flori pentru Mama” la Sala Teatrului, cu lucrări ale elevilor dedicate celor mai dragi fiinţe din viaţa lor;
· La Sărbătoarea „Învierii Domnului”, copiii au realizat icoane pe sticlă ce au fost prezentate într-o expoziţie organizată la nivelul cercului, iar cele mai bune au fost selectate pentru a participa la alte concursuri tematice;
· La Concursul Cultural Artistic Interjudeţean „Hrana noastră cea de toate zilele” organizat de Clubul Copiilor şi Elevilor Târgu Neamţ, în perioada 27 martie-25 aprilie, s-a participat cu lucrări de pictură şi felicitări realizate de elevii cercului;
· Pe data de 30 aprilie 2010, la Concursul Judeţean „Artă şi Spirit”, organizat la Palatul Copiilor Botoşani, elevii cercului de pictură au obţinut 4 premii I, 3 premii II şi 2 premii III;
· În perioada 19-21 mai 2010 eleva Roman Georgiana Ioana a participat la etapa finală a Concursului Internaţional de Meşteşuguri Tradiţionale „Mâini de Aur”, ediţia a III-a Huedin, secţiunea Icoană pe Sticlă, unde a obţinut Locul II şi un Premiu Special recompensat cu o Tabără de Creaţie la Nicula în perioada 10-20 iulie 2010;
· Un număr de 6 elevi ai cercului au participat la etapa finală a Concursului Internaţional de Artă Plastică „N. Tonitza”, cu 10 lucrări plastice, la diferite secţiuni, obţinând trei locuri I şi trei locuri II;
· Cu ocazia „Zilei Copilului” s-a organizat, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Dorohoi, concursul „Desene pe asfalt” şi expoziţia de pictură, desfăşurată pe Pietonalul central al Municipiului Dorohoi;
· Cu aceeaşi ocazie, un număr de peste 200 lucrări ale elevilor cercului de pictură au fost panoplate în Parcul „Mihai Eminescu” din Municipiul Botoşani;
· Cu ocazia „Galei Laureaţilor” din Palatul şi Cluburile Copiilor din judeţul Botoşani, Cercul de „Pictură-Desen” a organizat în foaerul Teatrului „Mihai Eminescu” o expoziţie cu cele mai bune lucrări realizate in cursul anului şcolar 2009-2010, care s-au bucurat de aprecieri atât din partea oficialităţilor cât şi din partea publicului şi a presei ;
Activităţi în anul şcolar 2010-2011 :
· Realizarea parteneriatului cu Grădiniţa Nr. 9 „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi, în cadrul căruia o grupă mare de copii (peste 20) au păşit in lumea minunată a desenului şi culorii;
· Realizarea parteneriatului cu Şcoala Nr. 8 „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi şi participarea clasei I (instit. Enea Leonid) la cursuri de iniţiere în pictură şi organizarea unei grupe de „Prelucrarea imaginii digitale” în cadrul cercului;
· Participarea la Concursul Naţional „Învingător prin artă” Iaşi, 22 octombrie 2010, obţinând 3 premii I prin elevii Roman Georgiana Ioana, Apetria Ştefan Gabriel şi Botezatu Georgiana Sînzîiana;
· În cadrul „Săptămânii educaţiei globale”, s-a participat cu expoziţia tematică ”Pacea şi nonviolenţa în lumea copiilor” la manifestarea organizată în Sala Teatrului;
· În luna noiembrie 2010, s-a organizat în cercul de pictură expoziţie având tema „Toamna”, cu lucrările realizate de copii în anotimpul respectiv;
· Participarea elevei Lepărdă Alexandra la emisiunea „Vedeta familiei”, obţinând premiul „Vedeta cu Sclipici” transmisă de postul TVR 1, pe data de 6 decembrie 2010;
· În cadrul spectacolului ”Carnavalul zăpezii”, s-a organizat o expoziţie cu desene, panoplată în holul Sălii Teatrului.
În această perioadă, elevii cercului au participat şi la alte concursuri de profil, urmând ca rezultatele să fie transmise ulterior. (DorohoiNews.ro)
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.