Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Mugurelul la 30 de ani_57

Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoşani a găzduit vineri, 26 septembrie 2014, Concertul Aniversar al Orchestrei „Mugurelul” la 30 de ani de activitate neîntreruptă, organizat de Clubul Copiilor Dorohoi, împreună cu Asociaţia „Mugurelul”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi Primăria Municipiului Dorohoi.

Concertul aniversar intitulat „Orchestra MUGURELUL de ieri şi de azi” a fost prezentat de artişti care s-au instruit în această formaţie, având alături și invitaţii speciali: Daniela Condurache, Cornelia Ciobanu, Dan Doboş, Ansamblul de dansuri populare „Mărgineanca”, coordonat de maestrul coregraf Valentin Rău. La eveniment au participat și autorități locale, județene și naționale precum Costică Macaleți, prefectul județului Botoșani, Mihaela Huncă, inspector general IȘJ Botoșani, Cătălina Chendea, inspector în Ministerul Educației Naționale și Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

Invitații au fost întâmpinați în holul Casei de Cultură a Sindicatelor cu o expoziţie care a cuprins fotografii, materiale promoţionale, diplome şi trofee obţinute de orchestră în cei 30 de ani de activitate. 

„Nu pot să spun decât că sunt fericit pentru faptul că a fost un spectacol de calitate chiar dacă a durat patru ore. Sper că spectatorii nu s-au plictisit. A fost un spectacol variat, cu artiști bine pregătiți, zic eu, chiar și cei care au plecat, spre surprinderea mea, s-au perfecționat în timp și nu au pierdut din competențe. Am fost foarte bucuros să văd orchestra reunită, acesta fiind punctul culminant. Să vezi 60-70 de artiști într-o orchestră nu este ușor. Foarte mulți au fost alături de noi și am simțit asta. A fost sărbătoarea familiei „Mugurelul” și s-a terminat așa cum ne-am dorit noi, să fie toată lume mulțumită”, a declarat Marcel Dupu.

Reamintim faptul că Orchestra de copii şi tineri „Mugurelul” a fost înfiinţată în anul 1984, de prof. Marcel Dupu, la iniţiativa domnului director al Casei de Copii Şcolari Nr. 2 Dorohoi, Toader Lulciuc. Din anul 1998, orchestra desfăşoară o activitate de performanţă la Clubul Copiilor Dorohoi. Mărturie stau numeroasele premii şi trofee obţinute la concursurile naţionale şi internaţionale de profil. Astfel, în cei 30 de ani, prof. Marcel Dupu a instruit şi coordonat numeroase generaţii de copii talentaţi în domeniul muzicii populare.

Autor: DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Mugurelul la 30 de ani_57Mugurelul la 30 de ani_01Mugurelul la 30 de ani_02Mugurelul la 30 de ani_03Mugurelul la 30 de ani_04Mugurelul la 30 de ani_05Mugurelul la 30 de ani_06Mugurelul la 30 de ani_07Mugurelul la 30 de ani_08Mugurelul la 30 de ani_09Mugurelul la 30 de ani_10Mugurelul la 30 de ani_11Mugurelul la 30 de ani_12Mugurelul la 30 de ani_13Mugurelul la 30 de ani_14Mugurelul la 30 de ani_15Mugurelul la 30 de ani_16Mugurelul la 30 de ani_17Mugurelul la 30 de ani_18Mugurelul la 30 de ani_19Mugurelul la 30 de ani_20Mugurelul la 30 de ani_21Mugurelul la 30 de ani_22Mugurelul la 30 de ani_23Mugurelul la 30 de ani_24Mugurelul la 30 de ani_25Mugurelul la 30 de ani_26Mugurelul la 30 de ani_27Mugurelul la 30 de ani_28Mugurelul la 30 de ani_29Mugurelul la 30 de ani_30Mugurelul la 30 de ani_31Mugurelul la 30 de ani_32Mugurelul la 30 de ani_33Mugurelul la 30 de ani_34Mugurelul la 30 de ani_35Mugurelul la 30 de ani_36Mugurelul la 30 de ani_37Mugurelul la 30 de ani_38Mugurelul la 30 de ani_39Mugurelul la 30 de ani_40Mugurelul la 30 de ani_41Mugurelul la 30 de ani_42Mugurelul la 30 de ani_43Mugurelul la 30 de ani_44Mugurelul la 30 de ani_45Mugurelul la 30 de ani_46Mugurelul la 30 de ani_47Mugurelul la 30 de ani_48Mugurelul la 30 de ani_49Mugurelul la 30 de ani_50Mugurelul la 30 de ani_51Mugurelul la 30 de ani_52Mugurelul la 30 de ani_53Mugurelul la 30 de ani_54Mugurelul la 30 de ani_55Mugurelul la 30 de ani_56Mugurelul la 30 de ani_58Mugurelul la 30 de ani_59Mugurelul la 30 de ani_60
DorohoiNews.ro, 27-09-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

27.09.2014 la 22:36

Felicitari! Superb! LA MULTI ANI si multa putere in continuare!!

27.09.2014 la 22:10

TOATA ADMIRATIA SI TOT RESPECTUL PROFESORULUI DUPU MARCEL PENTRU MINUNATA SA ACTIVITATE DE-A LUNGUL A 30 ANI PRIN CREEREA ACESTUI ANSAMBLU CU CARE A DOBINDIT NUMEROASE SUCCESE SI A DUS VESTEA ORASELULUI NOSTRU''DOROHOI'' PE TOATE MELEAGARURILE.BRAVO SI SUCCESE IN CONTINUARE.

27.09.2014 la 20:22

La mulți ani!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro