Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Natura își pierde încet culoarea și pare că pălește din ce în ce mai mult pregătindu-se să întâmpine ca în fiecare an pe cea care fără nici un fel de remușcare vine să își ocupe locul având la ea toate forțele necesare pentru a-și arăta puterile.
Ea, toamna, ține piept soarelui care se chinuie din răsputeri să mai încălzească măcar cât de puțin sufletele și inimile membrilor Cenaclului „Editor” care s-au întâlnit din nou la Casa Municipală de Cultură Dorohoi, în ziua de duminică, 12 octombrie 2014, pentru a-și etala talentele cu care sunt înzestrați și pentru ca prieteniile dintre ei să poată dăinui atâta timp cât și poeziile și cântecele lor vor trăi.
Mariana Coropcă, o fetiță de la Complexul de apartamente „Floare de colț” Dorohoi, a citit cu emoție două poezii aparținând tatălui său decedat și anume „Eminescu, regele poeziei” și „Pe aici nu se trece”. Berbecel Eduard, un nou ,membru al cenaclului, a dat citire unor maxime scrise de el. Ramona Ion, a povestit despre lansarea ei de carte, volumul de poezii „Pasul către suflet”, fiind ajutată în publicarea volumului de „Fundația Solidaritate și Speranță”. Tânărul și carismaticul Maftei Sorin, a dat citire unei creații proprii, poezia „Trecut și prezent”. Doamna Valuța Murariu, director al Casei Municipale de Cultură Dorohoi, a încântat pe cei prezenți, prin citirea poeziilor: „Cu gândul dus”, „Cadoul meu”, „Răsăritul” și „Castel de frunze”, acestea fiind minunatele creații ale doamnei Marta Polixenia Ursuleanu, fiica doamnei director. Cu vocea-i inconfundabilă, doamna Mihăilă Andrieș Ana Camelia, a interpretat melodia „Creion” pe versurile lui Tudor Arghezi. Hrițuleac Iasmina-Andreea, a citit poezia „De ce”, o creație proprie. Grupul „Artis Anima”, format din doamna Mihăilă Andrieș Ana Camelia, Ifrim Andreea și Hrițuleac Iasmina Andreea, au interpretat cu aceeași melancolie și căldură, piesele „Vânt de brad” și „Septembrie luni”. De asemenea în cadrul ședinței Cenaclului „Editor”, s-a discutat și despre premiile obținute la Concursul de poezie „Sașa Pană”, concurs la care Ramona Ion a obținut premiul I la secțiunea liceu, Hrițuleac Iasmina-Andreea, obținând premiul I la secțiunea gimnaziu iar Marius Gireadă nu a fost uitat de membrii cenaclului, ei discutând despre perseverența acestuia, care în ciuda faptului că scrie cu nasul la calculator, el a reușit prin talentul său, să primească premiul III.
La ședința cenaclului, au mai luat parte și stimabilul președinte al cenaclului, domnul profesor, Titus Tomiuc, sociabilul Mihăilă Vali, cât și onorabilul domn, profesororul Bara Haqi Abdulbaki.
Lăsând toamna să își intre în drepturi, membrii Cenaclului „Editor” se vor întâlni din nou, duminică, 19 octombrie, 2014 pentru a da culoare naturii prin versurile și cântecele lor în acordurile de chitară ale doamnei Mihăilă Andrieș Ana Camelia. (A consemnat pentru Dorohoi News, Hrițuleac Iasmina-Andreea).
13.10.2014 la 12:40
Multumim tuturor celor care tineti flacara aprinsa.Organiatorilor Cenaclului si Tuturor acestor copii speciali si minunati! Cu ei pentru ziua de maine mai exista speranta
13.10.2014 la 08:54
felicitari Iasmina pentru articol! Felicitari tuturor pentru fiecare picatura de culoare adusa Cenaclului ''Editor'',intr-adevar au ramas cei care au ceva de spus.Sunt convinsa ca mai exista in DOROHOI oameni cu talent in scriere,invitam pe toti cei care considera ca au ceva de spus in scriere sau muzica ! INTRAREA ESTE LIBERA! :) :) :)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.