Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi concert Sf. Andrei

În seara zilei de 30 noiembrie 2014, în Sala Teatrului din Dorohoi a avut loc ediția XVIII-a a concertului de  colinde care marchează sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolat, Ocrotitorul României.

Concertul, ajuns deja la ediția a XVIII-a, a fost organizat de Asociaţia „Frăţia Ortodoxă" din Dorohoi,  în colaborare cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob" din Dorohoi şi Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Dorohoi.

Cuvântul de deschidere a fost rostit de dl. ing. Alexandru Ostafie care a relevat importanţa şi frumuseţea vieţii creştine. De asemenea, domnia sa a precizat că „mesajul celor care colindă în această seară este mesajul creştinismului: dragoste pentru toţi cei din jur, tot timpul..., căci dacă vrei să schimbi lumea în bine trebuie să începi cu tine...”

Prezentarea participanţilor a fost făcută de tânăra Ecaterina Ungureanu de la „ATOR” Dorohoi, iar  concertul a debutat cu o surpriză: prezența  grupului „Cvartson” din Iași, format din studenţi la Conservator şi Teologie, dirijat de domnul Alexandru Darie, care a interpretat colindul Sf. Andrei şi o suită de colinde armonizate.

O atmosferă deosebită și plină de emoții a adus în sufletele celor prezenți și Paraschiva Pintili, care a încântat audiența cu imnul „Ave Maria”.

Au evoluat apoi, pe rând Corul „HARIS” al Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, pregătit de pr. prof. Constantin Muha, Corul copiilor de la Complexul „Floare de Colţ”, coordonat de d-na Camelia Andrieş, corul mixt „George Enescu”, dirijat de d-na prof. Gheorghina Guşulei, Grupul vocal al A.T.O.R. Dorohoi - coordonator, pr. Ciprian Şoptică, Corul „Ecclesia” al Preoților din Protopopiatul Dorohoi, dirijat de Pr. Daniel Precob, Grupul vocal al Liceului „Regina Maria” Dorohoi - dirijat de prof. Gheorghina Gușulei și Grupul vocal-instrumental „Symbol” al Secţiei Filologie de la Seminarul Teologic Dorohoi, coordonat de prof. Daniel Hariga.

În finalul serii, părintele  profesor Constantin Muha, directorul Seminarului, a mulţumit celor care s-au ostenit pentru organizarea acestei seri minunate, care a adus o încărcătură spirituală deosebită, fiind totodată şi un regal al colindelor. (Pr. Prof. Crețu Vasile Ionuț)

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dorohoi concert Sf. AndreiDorohoi concert Sf. Andrei 01Dorohoi concert Sf. Andrei 02Dorohoi concert Sf. Andrei 03Dorohoi concert Sf. Andrei 04Dorohoi concert Sf. Andrei 05Dorohoi concert Sf. Andrei 06Dorohoi concert Sf. Andrei 07Dorohoi concert Sf. Andrei 08Dorohoi concert Sf. Andrei 09Dorohoi concert Sf. Andrei 10Dorohoi concert Sf. Andrei 11Dorohoi concert Sf. Andrei 12Dorohoi concert Sf. Andrei 13Dorohoi concert Sf. Andrei 14Dorohoi concert Sf. Andrei 15Dorohoi concert Sf. Andrei 16Dorohoi concert Sf. Andrei 17
DorohoiNews.ro, 01-12-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

01.12.2014 la 18:25

Cautati-l pe Eugen Romaniuc pe facebook ptr restul fotografiilor!

01.12.2014 la 16:28

Ne pare rău, dar acestea sunt toate fotografiile trimise de către organizatorii acestui eveniment.

01.12.2014 la 15:12

Corului de la Regina Maria nu le-ati facut poze?

01.12.2014 la 13:30

Dar poze cu celelalte coruri unde sunt ?

01.12.2014 la 10:07

Felicitari organizatorilor !

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro