Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_27

Zi deosebită duminică, 7 decembrie 2014, la Dorohoi, în cadrul Cenaclului Editor, unde o mică artistă, Ramona Ion, și-a lansat primul volum de poezie.

Volumul de poezii „Pasul către suflet” a tinerei scriitoare Ramona Ion, conține o colecție de versuri perfect înlănțuite și potrivite în strofe cu mare încărcătură spirituală.



„Aceasta este prima carte lansată de Ramona și sper din tot sufletul să nu fie ultima pe care o va lansa, ci să fie doar prima dintr-un șir de multe, multe alte cărți.”, a declarat Valuța Murariu, directorul Casei Municipale de Cultură.

Zeci de oameni, prieteni, rude, cadre didactice şi oficialităţi au fost prezenţi la evenimentul cultural care s-a desfăşurat începând cu ora 12:00 la Casa de Municipală Cultură din Dorohoi.

„Se vede că Ramona are foarte mult talent și a muncit cu multă dăruire. Mă bucur că mă aflu astăzi la această lansare de carte, fiind o onoare pentru mine și pentru Liceul nostru. Le mulțumesc totodată părinților care au fost alături de Ramona și au sprijinit-o.”, a declarat Emilian Pochișcan, directorul Liceului „Regina Maria” Dorohoi.

Prima susținere a autoarei Ramona Ion a venit de la senatorul Doina Federovici și consilierul local Dorin Birta, care au cumpărat primele volume de poezie și le-au donat tinerelor talente prezente la eveniment.



De asemenea, pentru publicul prezent, Ramona a citit câteva poezii și a mărturisit intenția de a mai lansa un volum de poezii în primăvara anului 2015.



În încheiere, toată lumea a felicitat-o pe mica scriitoare și au cumpărat cărți însoțite de autograful acesteia. (Andrei B.)



Autor: DorohoiNews.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_27Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_01Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_02Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_03Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_04Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_05Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_06Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_07Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_08Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_09Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_10Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_11Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_12Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_13Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_14Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_15Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_16Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_17Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_18Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_19Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_20Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_21Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_22Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_23Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_24Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_25Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_26Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_28Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_29Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_30Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_31Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_32Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_33Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_34Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_35Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_36Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_37Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_38Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_39Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_40Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_41Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_42Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_43Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_44Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_45Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_46Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_47Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_48Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_49Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_50Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_51Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_52Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_53Lansare de carte la Dorohoi_Pasul catre suflet_54
DorohoiNews.ro, 07-12-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

18.12.2014 la 23:42

Felicitari inca o data, draga mea! Bunul Dumnezeu sa te intareasca sa-ti urmezi chemarea si sa nu lasi talentul sa se iroseasca. Esti un exemplu pentru noi toti!

08.12.2014 la 07:14

Multumesc Bunului Dumnezeu, multumesc din suflet tuturor. Sunt primii pasi catre sufletele dumneavoastra, catre viitor, catre demnitate.

08.12.2014 la 06:18

Felicirari Ramona, succes, curaj si sanatate.Esti un exemplu de caracter si prea multa seriozitate pentru noi toti , cum spunea doamna directoare, ne daruiesti curaj sa avem puterea si noi de a trece peste greutati si de a crede in noi si idealurile noastre.Multumim.

07.12.2014 la 20:49

ne bucuram ca astfel de copii exemplu fac cinste orasului nostru si il reprezinta cu mandrie.succes maxim

07.12.2014 la 17:58

Ma bucur din suflet pentru realizarea ta Ramona si sunt foarte mandra de tine!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro