Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
După ani de zile în care spectacolele dedicate copiilor au fost lăsate în grija Teatrului „Vasilache”, actorii de la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani au pus în scenă „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă.
Spectacolul a avut loc ieri, 25 martie 2011 la Sala Teatrului, primul începând cu ora 11.30, iar al doilea de la ora 14.00. Piesa face parte din repertoriul teatrului şi este prima din stagiunea aceasta. Scenariul făcut de Ştefan Oprea şi în regia lui Ion Ciubotaru este o adaptare a poveştii lui Creangă, care a reuşit să strângă în sală copii de toate vârstele. „Jucăm în mod frecvent, în special la Botoşani, dar pentru că ştim că şi la Dorohoi sunt copii care studiază operele lui Creangă am venit şi aici cu mare drag. Ne bucurăm că ne-am întâlnit aici cu un public minunat, foarte receptiv ”, a spus actorul Cezar Amitroaie.
Săptămâna viitoare, teatrul va veni cu piesa „Scuzaţi, doamna profesoară”, un spectacol care se adresează unui alt segment de public, cel matur. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)
Autor: DorohoiNews.ro
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.