Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Rusaliile sunt denumite, în folclorul românesc Iele, Paraidele, Zâne sau Soimanele. Ele sunt considerate fiinţe cu puteri magice, răzbunătoare, a căror existenţă este plină de taine.
Oamenii ar trebui sa se fereasca de ele, altfel le pot provoca, iar consecintele raman pe viata, conform vorbelor din batrani. De aceea, au aparut tot felul de superstitii si obiceiuri de Rusalii menite sa-i protejeze pe oameni.
Inainte oamenii de la sate se fereau sa le rosteasca numele, astfel ca Iele a devenit cel mai popular cuvant la adresa lor si provine, de fapt, de la pronumele personal ele.
In traditie se spune ca persoanele care nu respecta sarbatoarea de Rusalii vor fi pedepsite de Iele. Miturile spun ca acestea fie le vor lua mintile, fie le vor lasa schilodite.
În zilele de Rusalii este bine să nu dormi sub cerul liber sau să te duci la fântănă şi este bine ca noaptea să nu te prindă la răscruci de drumuri, la marginea pădurii, în munţi şi pe malul apelor pentru că există şanse mari să surprinzi dansul Ielelor, scrie divahair.ro.
Alte superstitii si obiceiuri de Rusalii spun ca nu este bine sa muncesti in aceasta perioada, pentru ca zanele se infurie pe cei ce nu le respecta si nu sarbatoresc aceasta ocazie.
Teama pe care au inspirat-o aceste fapturi in popor a luat forma unor superstitii si obiceiuri de Rusalii ce nu vor fi uitate prea curand de oameni, in special de catre cei care locuiesc in mediul rural.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.