Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

afis colectare (2)

Pe 15 iulie a.c., la Botoșani și București, au început două proiecte importante ale Muzeului vieții cotidiene în comunism (MuViCC), unul care urmărește urgentarea colectării de obiecte muzeale, activitate finanțată din fonduri nerambursabile de la Primăria Botoșani și altul prin care vor fi proiectate câteva expoziții tematice permanente, cu baze de date istorice aferente, lucrări finanțate din fonduri nerambursabile de la Consiliul județean Botoșani.

Primul proiect a început cu deschiderea unei campanii de colectare de obiecte muzeale în Botoșani, la care vor participa elevi voluntari de la licee importante din Botoșani (coordonator, Răzvan Pascal Constantin). Botoșănenii vor fi invitați, în perioada 15.07-15.09 a.c., să doneze obiecte pe care le-au folosit în perioada comunistă, în felul acesta, participând ca fondatori ai MuViCC, primul muzeu al comunismului din România.
 
A doilea segment al acestui proiect, realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani (coordonator, profesor Mihaela Filip, inspector istorie), va începe pe 15.09.2015, când elevii din câteva școli și licee importante vor colecta asemenea obiecte muzeale, urmând ca pe 15.11. a.c., să inaugureze expoziții pe tema vieții în comunism la Muzeul de Istorie din Botoșani. Elevii vor fi asistați pentru realizarea acestor expoziții de istorici, muzeografi și arhitecți scenografi, din România și din străinătate, colaboratori aiMuViCC (coordonator, dr. arh. Razvan Lacraru, Universitatea de Arhitectură și Urbanism București).

La începutul lunii octombrie 2015, elevii și profesorii din aceste licee din Botoșani vor participa la o conferință pe tema cunoașterea comunismului din România în viziunea nouă a MuViCC (coordonator prof. Dănuț Huțu, directorul Direcției de cultură, Botoșani).

Al doilea proiect a început cu deschiderea campaniei de culegere de date istorice, activitate la care  vor participa câteva colective de studenți și doctoranzi ai Facultății de Istorie din București (coordonator, lect. dr. Matei Gheboianu, Facultatea de istorie, București). Vor fi alcătuite dosare de informare pentru următoarele expoziții tematice:

1.Reprezentarea (în secțiune) a unui apartament cu două camere 42 metri pătrați;
2.Controlul populației de către Securitate;
3.Copilăria, tinerețea și anii de maturitate ai unui fruntaș în muncă în comunism;
4.La miting; manifestații publice în timpul comunismului;
5.Secvențe din copilăria părinților noștri;
6.Satul românesc la CAP;

Dosarele vor conține date importante privind cunoașterea din punct de vedere istoric a acestor realități din perioada comunistă. Ele vor constitui capitole importante ale MuViCC virtual,  muzeu care va putea fi vizitat prin intermediul site-ului muvicc.ro, proiect dezvoltat în parteneriat cu Facultatea de Istorie din București.

Al doilea segment al acestui proiect va începe la începutul lunii septembrie, când arhitecți scenografi,asistați de muzeografi de prestigiu, vor proiecta expozițiile tematice anunțate mai sus, expoziții de bază ale MuViCC. Acest colectiv de specialiști, format din arhitecți, muzeografi și istorici, vor dezbate la Botoșani, la începutul lunii octombrie, în cadrul unei conferințe, punerea în practică a viziunii MuViCC de cunoaștere a comunismului (coordonator, lect. dr. arh., Universitatea de Arhitectura si Urbanism Bucuresti). Invitat de onoare va fi profesorul AgostinoBossi (Universitatea de Arhitectură Neapole), unul dintre cei mai cunoscuți designeri de muzee din lume.

Fondatorii acestei viziuni doresc construirea unui muzeu adaptat mijloacelor de cunoaștere actuale, în care muzeul, respectiv MuViCC, să fie accesibil unui public cât mai larg, cu o expunere a obiectelor muzeale cât mai atractivă, capabil să ofere informații structurate pe nivele diferite, de mare acuratețe științifică, de la cele care oferă o cunoaștere simplă și rapidă, până la cele care permit o cunoaștere exhaustivă. Proiectanților expozițiilor li se va cere utilizarea celor mai moderne mijloace de expunere a obiectelor muzeale și ale informațiilor de specialitate îi structura MuViCC.

Prin cele două proiecte cu o structură complexă, MuViCC, primul muzeu al comunismului, va putea fi inaugurat, într-o primă fază, în anul 2016, în sediul Hala industrială a fostului CET Botoșani. Primăria Municipiului Botoșani a promis că în 2015 va realiza un studiu de fezabilitate a acestui sediu și-l va pregăti pentru o deschidere a MuViCC într-o prima etapă, în 2016. De asemenea, muzeul virtual MuViCC va fi transformat într-un muzeu itinerant, el putând fi expus în mari instituții publice din România–mall-uri, cinematografe, muzee ș.a.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

afis colectare (2)afis colectaremuvicc
DorohoiNews.ro, 16-07-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

Vând apartament cu 3 camere în Dorohoi - FOTO

Vând apartament cu 3 camere în Dorohoi - FOTO
Vând apartament cu 3 camere, decomandat, situat la etajul 3, în cartierul Plevna, Dorohoi, ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară Iuliana ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei IA de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei IA de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei I A al Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi,  elevi și părinți ...

Vând mașină Opel Astra

Vând mașină Opel Astra
Vand masina Opel Astra, an 2004, dotări, aer condiționat, serocou cadura, motor în stare foarte ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret”
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” este alături de doamna profesoară Irina Apetrei ...

Sincere condoleanțe din partea clasei a VI-a C de la Școala Gimnazială „Spiru Haret”

Sincere condoleanțe din partea clasei a VI-a C de la Școala Gimnazială „Spiru Haret”
Colectivul clasei a VI-a C, elevi și părinți, sunt alături de doamna dirigintă - profesor Irina ...

Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu transmit sincere condoleanțe

Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu transmit sincere condoleanțe
Colectivul clasei I A, alături de doamna înv. Iuliana Mîndrescu, Școala Gimnazială „Spiru ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Închiriez apartament doua camere, zona centru renovat complet, centrală noua,deasupra băncii ...

Vând Toyota Auris Hatchback

Vând Toyota Auris Hatchback
DE VANZARE TOYOTA AURIS Tip caroserie Hatchback Capacitate cilindrică 1,3 l Putere motor 74 kW (99 cp) ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro