Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Primul eveniment a avut loc sâmbătă, 5 septembrie, la Mănăstirea Gorovei (Protopopiatul Dorohoi), unde credincioșii din zona Botoșanilor au participat în număr mare la slujba de sfințire a Casei monahale și a Paraclisului cu hramul „Sfântul Ioan Iacob Românul și Acoperământul Maicii Domnului” de la Schitul Alba.
Locașul din comuna Hudești are doar doi viețuitori - părintele Rafael și părintele Irinarh, frați gemeni și de mamă, și de călugărie. Acest lucru nu a fost însă un impediment pentru ca locașul monahal să se dezvolte în ultimii ani, cu multă trudă și credință.
Târnosirea a fost oficiată de IPS Mitropolit Teofan, alături de un sobor de preoți și diaconi, din care n-au lipsit arhim. Ioan Harpa, exarh de zonă Botoşani al Arhiepiscopiei Iaşilor, protos. Teofil Timișag, starețul Mănăstirii Gorovei, pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani. La eveniment au fost prezente, de asemenea, oficialități locale și județene și centrale.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.