Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Părintele Ilie Cleopa, cunoscut predicator al Moldovei, era unul dintre monahii căutaţi de credincioşi pentru sfaturile sale duhovniceşti. „Mânca-v-ar Raiul!”, le ura părintele de la Sihăstria celor care-l căutau la mănăstire, dar avea grijă să-i atenţioneze mereu să se pregătească în credinţă pentru venirea sfârşitului lumii.
Tema despre sfârşitul lumii este tratată de părintele Cleopa în două volume intitulate „Convorbiri duhovniceşti” apărute în anii 1984 şi 1988 şi reeditate ulterior în 1994, într-o ediţie specială, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Iaşi. Convorbirea a opta (dintre cele 14), intitulată „Despre îngeri, moarte, viaţa viitoare şi judecata de apoi”, prezintă o serie de explicaţii ale părintelui Cleopa despre sfârşitul lumii. „Spun Sfinţii Părinţi că pentru patru pricini trebuie să fie sfârşitul lumii.
· ca să se arate dreptatea lui Dumnezeu în toată desăvârşirea ei;
· ca să se arate nedreptatea oamenilor faţă de poruncile lui Dumnezeu;
· să se pedepsească păcatele şi fărădelegile lumii de la întemeierea ei până la sfârşitul veacurilor
· ca să se răsplătească faptele bune ale drepţilor pe măsura credinţei şi a răbdării lor”, explică părintele Cleopa întrebării de ce trebuie să fie sfârşitul lumii.
Duhovnicul mai spune că nimeni nu ştie când va fi sfârşitul lumii, aceasta fiind „o mare taină a lui Dumnezeu”. Cu toate acestea, evenimentul va fi precedat de „semne între oameni, pe pămant şi în univers, care vor prevesti apropierea venirii Lui Hristos. După aceste semne vom cunoaşte cât de aproape este venirea Domnului la judecată”. „Nu va fi distrusă lumea materială, pământul şi întreg universul, ci numai se va reînnoi, se va curăţi, după care «va fi cer nou şi pământ nou»( Apocalipsa 21, 1). Este păcat să credem că Dumnezeu va distruge definitiv zidirea Lui pe care a făcut-o cu mâinile Sale şi a zis «că este bună foarte». Sfinţii Părinţi au hotărat şi ei că cine va zice că la sfârşitul lumii va fi distrus desăvârşit pământul şi universul – care este zidirea lui Dumnezeu – să fie anatema”, mai arată Ilie Cleopa în Convorbirea a opta. Sursa: realitatea.net
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.