Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Centrul Europe Direct Botoşani a participat activ, în seara zilei de joi, 3 decembrie, la spectacolul de lansare a proiectului „Voluntar pentru amintiri din viitor” – reconstruim împreună tabăra copilăriei noastre, tabăra Luceafărul Agafton, organizat de Direcția pentru Sport și Tineret Botoșani. Spectacolul a avut loc în sala Mihai Eminescu, hotel Rapsodia, în prezenţa a câtorva zeci de participanţi.
În cadrul spectacolului a fost proiectat un sugestiv film documentar realizat de Asociaţia Buzz Media în studioul TeleBuzz Botoşani amenajat în sediul Centrului Europe Direct.
Din program : moment muzical cu Fortissimo Quartet, Videoproiecţie de caricatură comentată Costel Pătrăşcanu de la Academina Caţavencu, Miniconcert Ioana Ignat - Virgil Ştefan Prispian.
A participat şi a luat cuvântul, în spirit ecologist, prefectul judeţului, dl Costică Macaleţi care s-a oferit să dea o mână de ajutor la lucrările de reamenajare.
Dl Radu Humelnicu, directorul DJST Botoşani, a spus că a obţinut acordul Ministerului Tineretului şi Sportului şi a contactat mai multe organizaţii de tineret, profesori şi agenţi economici care s-au arătat interesaţi să se implice într-un astfel de proiect. El a adăugat că se doreşte salvarea celor două centre de agrement şi mizează pe implicarea tinerilor în proiecte de voluntariat care să fie utile societăţii: „În luna ianuarie vom avea o şedinţă de lucru după care vom organiza un concurs de idei privind amenajarea peisagistică a celor 3,5 hectare. În momentul în care vremea va permite, vom începe colectarea banilor şi materialelor de construcţii. În luna iunie vrem să deschidem efectiv şantierul naţional al tineretului la Agafton”, a arătat Radu Humelnicu.
Radu Căjvăneanu, coordonatorul Centrului Europe Direct Botoşani a declarat unui reporter că, înainte de a se trece efectiv la lucrările de reamenajare, vor trebui rezolvate eventualele chestiuni în litigiu în privinţa amplasamentelor, de preferat în mod amiabil, prin dialog şi acorduri parteneriat cu toate părţile interesate, care să conducă la funcţionarea unor aşezăminte cu caracter cultural şi educativ, în acord cu mediul natural, economic şi cultural-social al zonei respective.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.