Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Ca în fiecare an, Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur au fost sărbătoriți și la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi.
Ei au trăit la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul celui următor și fiecare dintre ei a avut o contribuție deosebită la înflorirea teologiei creștine, fiind numiti „Protectori ai învățământului teologic".
Vineri, 29 ianuarie 2016, de la orele 17.30, în Paraclisul Seminarului, aavut loc Vecernia Mare unită cu Litia, săvârșită de un sobor format din 16 preoţi, protos fiind P.C. Pr. Vasile Cojocaru de la parohia „Sf. Ioan Botezătorul”- Bucecea, fost profesor al Seminarului. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de P.C. Pr. Petru Georgel Chichioacă, profesor în cadrul Seminarului.
Sâmbătă, 30 ianuarie, s-au săvârșit slujba Utreniei, Acatistul Sfinților Trei Ierarhi, Slujba Sfintei Liturghii, un concert coral, slujba de pomenire a ctitorilor și agapa festivă. Răspunsurile la slujbe au fost date de corul „Cvartson” din Iaşi, dirijat de Alexandru Darie- invitaţi speciali ai sărbătorii. Soborul de la slujba hramului a fost alcătuit din 6 preoţi, protos fiind P.C. Pr. Mihai Țigănescu. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de P.C. Pr. Valeriu Butescu, de la parohia „Sf. Mc. Gheorghe”-Ionășeni.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele Ionuț-Ștefan Apetrei, spiritualul Seminarului, a mulțumit tuturor celor prezenți, printre care s-a numărat și primarul orașului Dorohoi, dl. Ing. Dorin Alexandrescu, colaboratori apropiați, ostenitori, profesori și elevi. Totodată, părintele spiritual a transmis mulțumiri și din partea părintelui director Constantin Muha, care nu a putut fi de față la eveniment, întrucât face parte din delegația Patriarhiei Române prezentă la canonizarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ în cadrul Patriarhiei Ierusalimului.
Prin rugăciunile și mijlocirea Sfinților Trei Ierarhi și Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, ocrotitorii Seminarului Teologic din Dorohoi, în acest an vor începe lucrările la pictura din Paraclisul Seminarului. (Pr. Prof. Crețu Vasile Ionuț)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.