Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc sâmbătă, 20 februarie, pe Sfântul Ierarh Leon, episcopul Cataniei. Este zi aliturgică şi cei ce postesc au dezlegare la brânză, lapte, ouă și pește.
Sfântul Ierarh Leon, episcop al Cataniei, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 20 februarie.
S-a născut la Ravenna într-o familie de creștini evlavioși și a trăit în timpul împăratului bizantin Constans al II-lea (641-668). Supranumit de tradiție „făcătorul de minuni", Sfântului Leon i se atribuie o serie de fapte minunate printre care aruncarea în foc împreună cu un vrăjitor pe nume Eliodor, acesta arzând de tot iar Sfântul Leon ieșind neatins.
Este ctitorul bisericii închinate Sfintei Mucenițe Lucia, protectoarea Siciliei.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.