Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă și cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și Sfetnicul Ianache sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 16 august.

Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu s-a născut în data de 15 august, anul 1654. După tată, era boier din neamul lui Matei Basarab, din satul Brâncoveni, fostul județ Romanați, iar după mamă era înrudit cu puternica familie a Cantacuzinilor.

Când unchiul său a ajuns domnitor (Șerban Cantacuzino, 1678-1688), a fost înaintat până la treapta cea mai înaltă a ierarhiei boierești.

În 1688, la cererea și la rugămintea Sfatului, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a acceptat domnia, devenind domnitorul Țării Românești.

În timpul cât a stat în scaunul domnesc, a încercat și a reușit o bună colaborare diplomatică cu cancelariile europene. În 1695, pe fondul îmbunătățirii relațiilor cu Imperiul Habsburgic, i-a fost decernată Diploma de mare prinț, cu dreptul de a purta titlul de "Iilustrissimus", care venea să se adauge la diploma primită de nobil ardelean și la cea anterioară de conte al Ungariei.

Îngrijorat însă de politica religioasă impusă românilor din Transilvania (în care credința ortodoxă, deși majoritară, nu era recunoscută), el și-a îndreptat privirile către Rusia, stat ortodox în plină afirmare europeană. În urma soliilor trimise la Moscova, Petru I i-a conferit voievodului ordinul Sfântul Andrei, încercând să-l sprijine în câteva din acțiunile sale ulterioare.

În țară, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a ctitorit una dintre cele mai strălucite epoci ale culturii vechi românești, scrie Agerpres.

Ultimii ani ai domniei lui Constantin Voda Brancoveanu s-au desfășurat însă sub semnul unei marii neliniști pentru voievod, care se simțea din ce în ce mai strâns de cercul dușmanilor din afara și dinăuntrul țării. În jurul voievodului Constantin Brâncoveanu se complota cu asiduitate în vederea detronării sale.

Pârile la Constantinopol împotriva sa erau din ce în ce mai numeroase atât din țară cât și din Transilvania, unde Constantin Brâncoveanu s-a arătat un adversar neobosit al uniatismului susținut de Curtea de la Viena.

Papalitatea reușise să impună unirea românilor cu Biserica Romano-Catolică în anul 1700, o grea lovitură pentru domnitorul român.

Nici în Moldova nu avea prieteni, noul domn, Dimitrie Cantemir, pentru a distrage atenția turcilor de la propriile sale scopuri, urmărea cu atenție și raporta Porții mișcările voievodului Constantin Brâncoveanu.

Relatarea lui Ion Neculce despre o scrisoare a hanului tătar, susținător al lui Dimitrie Cantemir, care făcea cunoscut turcilor că voievodul Constantin Brâncoveanu este bogat și puternic și nu trebuie lăsat în domnie "că poate să se hainească ...", arată în ce fel era denunțat voievodul muntean la Istanbul.

Constantin Brâncoveanu împreună cu toată familia sa, cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și cu sfetnicul Ianache Văcărescu au fost ridicați și duși la Istanbul (Constantinopol) în anul 1714, fiind jefuiți și deposedați de toate bunurile din țară.

Ajunși aici, Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi au fost aruncați în temnița Edicule, închisoarea celor 7 turnuri, fiind chinuiți să mărturisească locurile unde era ascuns restul averii.

În timpul chinurilor cumplite la care erau supuși, turcii i-au promis domnitorului încetarea acestora, anularea pedepsei cu moartea și chiar înapoierea domniei dacă va da împărăției fabuloasa sumă de 20.000 de pungi de aur și dacă se va lepăda de credința creștină.

Voievodul Constantin Brâncoveanu nu și-a renegat credința, la fel au făcut și copii săi. Au fost condamnați la moarte, sfetnicul Ianache și cei patru fii ai domnitorului au fost decapitați pe rând, la sfârșit a fost decapitat însuși Constantin Brâncoveanu, în ziua marii sărbători a Adormirii Maicii Domnului la 15 august 1714, ziua când împlinea 60 de ani.

Osemintele voievodului Constantin Brâncoveanu au fost aduse în țară abia în 1720 de doamna Marica, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat și îngropate în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

Având în vedere sfârșitul martiric al voievodului Constantin Brâncoveanu și a celor patru fii ai săi împreună cu sfetnicul Ianache, și apreciind viața sa mărturisitoare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședințele de lucru din 20-21 iunie 1992, a hotărât trecerea în rândul sfinților a celor șase martiri Brâncoveni.

Tot astăzi este pomenit și Sfântul Cuvios Iosif de la Văratic.

Sfântul Iosif a fost ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi, la Mănăstirea Dragomirna. Când Sfântul Paisie s-a mutat cu obștea la Mănăstirile Secu și Neamț, a venit și Cuviosul Iosif, care, la recomandarea starețului, a fost călugărit și hirotonit ieromonah.

După anul 1785, Cuviosul Iosif a fost rânduit să pună bazele Mănăstirii Văratic. Aici a devenit ctitor al celor două biserici de la începutul mănăstirii, al celei din lemn (1785) și apoi din zid (1808-1812), ambele cu hramul "Adormirea Maicii Domnului".

Pentru viața sa sfântă, Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Iosif cu darul facerii de minuni și al izgonirii duhurilor necurate. Cuviosul părinte a trecut la cele veșnice la 28 decembrie 1828, fiind înmormântat în pronaosul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" de la Mănăstirea Văratec.

Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec a fost trecut în rândul sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din 5-7 martie 2008, iar proclamarea canonizării a avut loc în data de 5 iunie, la Mănăstirea Neamț.

GALERIE FOTO