Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Sfanta Parascheva

Sfânta Parascheva, cunoscută în popor şi ca Sfânta Vineri, este sărbătorită de credincioşii ortodocşi an de an, la 14 octombrie. Moaştele Sfintei Parascheva se află la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Preoţii care au grijă de moaşte spun că există o adevărată tradiţie legată de aceasta.

Preoţii spun că moaştele sunt îmbrăcate după ritualuri bisericeşti, la care iau parte doar preoţi ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Veşmintele Sfintei Parascheva se fac după un ritual special, în atelierele Arhiepiscopiei, iar croitorii ţin post şi fac rugăciune înainte de a începe să le lucreze. „Este pe o catifea albă şi florile sunt la fel în aceeaşi nuanţă cum este împodobit baldachinul Sfintei Parascheva”, spunea Valerian Radu de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Veşmintele ocrotitoarei Moldovei sunt schimbate de cinci ori pe an şi sunt dăruite de Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul Moldovei Teofan unor biserici care au hramul Sfintei Parascheva. Ritualul după care sunt schimbate veşmintele este unul sacru, la care participa doar câţiva preoţi ai Mitropoliei.

Ceea ce nu ştiu foarte mulţi credincioşi este faptul că Sfânta Parascheva poartă şi un blestem, ce datează din 1641. Pe sub aceste veşminte cu care este schimbată în fiecare an, Sfânta Parascheva mai poartă un alt veșmânt care nu se dă jos niciodată. Aceasta are un sigiliu ce are înscris pe el blestemul domnitorului Vasile Lupu şi al Mitropolitului Varlaam, care sună astfel: „Blestemat să fie cel care va împraştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva”.

Moaştele Sfintei Parascheva se află la Iaşi de 371 de ani şi au fost aduse de domnitorul Vasile Lupu. Iniţial, racla a fost aşezată în Biserica Trei Ierarhi, dar în 1888, după slujba de vecernie, a rămas aprinsă o lumânare care a declanşat un incendiu. Atunci, doar moaştele au rămas neatinse.

Începând din anul 1889, moaștele sale au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași.

Sfanta Cuvioasă Parascheva (cunoscută şi ca Paraschiva) este sfânta ocrotitoare a Moldovei. Moastele Sfintei Parascheva au fost aduse la Iaşi de către domnitorul Vasile Lupu şi aşezate în ctitoria sa, Biserica Sfinţii Trei Ierarhi. La sfârşitul secolului al XIX-lea, moaştele sfintei au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Sfanta Parascheva este cunoscută în popor ca Sfanta vineri, personaj des întâlnit în basmele românilor. Potrivit Bisericii Ortodoxe Române, cuvioasa Parascheva a săvârşit numeroase vindecări miraculoase şi alte minuni în timpul vieţii sale.

Zeci de mii de credincioșii au ajuns deja la Iași pentru a lua parte la manifestările religioase organizate cu prilejul hramului Cuvioasei Parascheva. Aceștia  vor avea prilejul de a se închina și la moaștele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, care vor fi aduse spre închinare de la un lăcaș de cult din Cipru.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Sfanta Parascheva
DorohoiNews.ro, 15-10-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” împreună cu doamna ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro