Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Se spune că de Crăciun dorinţele se împlinesc. Dacă eşti o persoană care crede în semne, Realitatea.net îţi spune care sunt superstiţiile de care ar trebui să ţii cont zilele acestea.
Mănâncă mere în Ajunul Crăciunului
„Un măr pe zi ţine doctorul departe”, aşa sună una dintre cele mai populare zicale. Ei bine, de Crăciun nu ar trebui să îţi lipsească de pe masă coşul cu mere. Se spune că dacă mănânci mere în Ajun vei fi sănătos tot anul.
Fă un cadou în ajunul Crăciunului
Decembrie mai este supranumită şi „luna cadourilor”. E musai să faci măcar un cadou unei persoane dragi, pentru a avea un an prosper.
Împodobeşte-ţi locuinţa cu crenguţe de brad
O altă superstiție privitoare la noroc spune că, dacă nu ai împodobit locuința cu crenguțe de brad, vei avea ghinion tot anul.
Vrei să ştii cum va fi vremea de Paşte?
O superstiție populară este legată de vremea din această zi. Astfel, dacă în ziua de Crăciun ninge, se crede ca în cea de Paște va fi vreme frumoasă.
Alungă farmecele şi duhurile rele cu usturoi
La fel ca în seara de Sfântul Andrei, pentru a alunga farmecele și duhurile rele, se așează căței de usturoi pe masă și la ferestre. Seara, dă-ţi cu usturoi pe frunte, la coate şi în genunchi, să nu se ţină de tine duhurile rele.
Nu stinge lumânările
Lumânările aprinse în noaptea de Crăciun trebuie să fie lăsate să se stingă singure, pentru a avea un an bun.
Nu purta încălţăminte nouă
Ai nişte ghetuţe nou-nouţe pe care abia aştepţi să le porţi? Dacă vrei să nu atragi ghinionul asupra ta nu le purta în zilele de Crăciun, scrie click.ro.
Primeşte colindătorii!
Ascultă colindele şi răsplăteşte-i pe urători cu niște colaci, nuci, mere sau bani. Cel ce nu primește colindătorii și nu îi recompensează nu va avea în viitor recoltă bună și nici belșug în casă.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.