Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Festivalul-Concurs Internaţional de muzică populară „Mugurelul” Dorohoi, ediţia a a XIII-a, va debuta sâmbătă, 17 iunie 2017 începând cu ora 17:00, pe scena din Parcul „Brazi” Dorohoi, unde vor evolua concurenții individuali (soliști vocali și instrumentiști), acompaniați de orchestra „Mugurelul”. Duminică, 18 iunie 2017, începând cu ora 11.00 poate fi urmărită parada portului popular pe traseul Parcul „Cholet” – blocul turn – pietonal – Str. A. I. Cuza – Str. 1 Decembrie - Parcul „Brazi”. Începand cu ora 12.00, are loc Festivitatea de premiere a soliștilor vocali și instrumentiști, un recital al orchestrei „Mugurelul”, evoluția lauriaților și a invitaților speciali și apoi concursul ansamblurilor folclorice prezente la Dorohoi.
Evenimentul este organizat sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Consiliului Local Dorohoi, Primăriei Municipiului Dorohoi, Asociaţiei „Mugurelul” Dorohoi, Clubului Copiilor Dorohoi, în parteneriat cu: Casa Municipală de Cultură Dorohoi, Grădiniţa Cu P. P. „Ştefan Cel Mare Şi Sfânt” Dorohoi, Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, Liceul Tehnologic „Al. Vlahuţă” Şendriceni, Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat” Dorohoi, Memorialul Ipotești, Fly Music Suceava.
Vor participa ansambluri folclorice, formaţii şi interpreţi din județele: Bacău, Bistrița - Năsăud, Botoșani, Dolj, Iași, Neamț, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, cât și din Polonia, Bulgaria, Ucraina Și Republica Moldova.
Invitaţi speciali: Angelica Flutur, cunoscută interpretă de muzică populară, Ansamblul de dansuri „Mărgineanca” al Casei de Cultură a Sindicatelor „N. Iorga” Botoşani (instructor ec. Valentin Rău) și Ansamblul Folcloric „Cordăreanca” (instructori: Cristi și Mirela Dumitraș).
Juriul festivalului:
IOAN COBÂLĂ, dirijor și compozitor- preşedinte al juriului
GEORGE SÂRBU, etnomuzicolog, dirijor, compozitor – vicepreședinte juriu
PAULA GAVRILUȚĂ, inspector şcolar general adjunct la IȘJ Botoșani- președinte de onoare al juriului
MIȘU BLANARU, dirijor și compozitor - Israel
HORIA GUMENI, redactor TVR Iaşi
NICOLAE TOMESCU, redactor șef, Radio Iași
NECHITA DRAGOMIRA, maestru coregraf
ILIUȚĂ BRĂILEANU, maestru coregraf, director al Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina
VALENTIN RĂU, director Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoşani
FLORIN FODOR, lector universitar dr. la Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi
ION ILIE, dirijor, muzicolog
BEBEŞELEA VASILE, prof. dr. în etnografie şi folclor, Sibiu
COSTACHE PETRU, profesor Canto popular, Şcoala Populară de Arte Suceava –
DUPU MARCEL, director al Clubului Copiilor Dorohoi, dirijor al Orchestrei „Mugurelul”
BOLOHAN MIHAELA-LAURA, secretariatul juriului
Juriul va acorda diplome şi trofee la cele patru categorii de vârstă (7-10 ani, 11-12 ani, 13-14 ani şi 15-18 ani), la secţiunile: solişti vocali, solişti instrumentişti, formaţii instrumentale, grupuri vocale, formaţii de dansuri şi ansambluri folclorice.
Secretariatul festivalului: prof. Irina-Maria Miron, prof. Ana-Maria Ilaş şi ec. Elena-Cristina Birta.
Prezentatori: prof. Irina-Maria Miron și prof. Paul-Ciprian Mihai
Ca și la celelalte ediții ale Festivalului, acompaniamentul invitaţilor speciali și al concurenților individuali va fi asigurat de Orchestra de copii şi tineri „Mugurelul” a Clubului Copiilor Dorohoi sub conducerea muzicală a prof. Marcel Dupu.
Festivalul se va desfăşura în aer liber, în Parcul „Brazi” Dorohoi, sau Sala Teatrului Dorohoi (în caz de vreme nefavorabilă) unde vor fi așteptați peste 5000 de spectatori, după experiența edițiilor anterioare și va fi preluat de TVR Iași și Radio Iași.
„Sper într-o ediție la fel de reușită, cu participanți bine pregătiți, cu vreme excelentă și mi-aș dori spectatori numeroși pentru a se bucura de două zile de sărbătoare a folclorului la Dorohoi. Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături și vă așteptăm cu drag la festival.” a declarat prof. Marcel Dupu, directorul festivalului.
Sponsori principali: POPASUL CUCORĂNI, S.C. FLY MUSIC S.R.L.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.