Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Pentru a treia oară consecutiv copiii din Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” Smîrdan s-au bucurat de trei zile de tabără, defășurând diverse activități în curtea bisericii.
Tabăra s-a deschis luni, 10 iulie 2017, zi în care voluntarii de la Iași au împărțit copiii în patru grupe: Sf. Parascheva, Sf. Teodora de la Sihla, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava și Sf. Vasile cel Mare, fiecare grupă desfășurând activități la ateliere: de creație, de folk,de dans și de prim ajutor; ziua s-a încheiat prin rostirea rugăciunilor de seară.
A doua zi după săvârșirea rugăciunilor de dimineață copiii au plecat în drumeție la Casa Memorială „George Enescu” de la Liveni, după care au avut competiții sportive, foc de tabără, spectacol și au citit Paraclisul Maicii Domnului.
Ultima zi a taberei s-a deschis prin săvârșirea Sfintei Liturghii și împărtășirea unor copii, urmând apoi câteva activități distractive, vânătoarea de comori și filmulețul taberei.
Pe parcursul celor trei zile copiii au primit, datorită sprijinului unor oameni cu suflet mare, gustări și mese la amiază, venind astfel dimineața la ora 8 și plecând la casele lor în jurul orei 20:00.
La tabără au partcipat și copii din Parohia Oroftiana de Jos și din Parohia „Sf. Gheorghe” Ionășeni. Pr. Paroh Grigore Andrei și Prof. Grigore Alina
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.