Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române, în urma ședinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii În fiecare an, sărbătoarea de pe 14 octombrie este o sărbătoare a bucuriei duhovnicești, a credinței vii și mărturisitoare și o dovadă a dragostei poporului român pentru sfinții și Biserica lui Dumnezeu. Această zi și cele premergătoare marii sărbători oferă lecții de viață, prin credința, nădejdea și răbdarea mulțimii mari de pelerini, veniți din toate colțurile țării dar și din afara granițelor ei, ca să o cinstească pe sfânta ocrotitoare a Moldovei.
Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfintei Întâi Mucenițe și Întocmai cu Apostolii Tecla, aduse de la Mănăstirea Neamț.
La evenimentele organizate în perioada 10-16 octombrie 2017, presa va avea acces pe baza acreditărilor de presă, emise la cerere de către Arhiepiscopia Iașilor, conform comunicatului transmis pe data de 23 septembrie a.c.. Precizăm că, fără acreditare, nici o persoană nu va avea acces în spațiile special amenajate pentru reprezentanții presei.
Astăzi, 9 octombrie a.c., la ora 12.00, în fața Catedralei mitropolitane din Iași, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor, Pr. Constantin Sturzu, va oferi declarații presei despre evenimentele dedicate sărbătorii din 14 octombrie. De asemenea, în perioada 10-16 octombrie, zilnic, la orele 11.00 și 17.00, în preajma baldachinului ce adăpostește racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Iașilor vor oferi declarații presei.
În data de 14 octombrie 2017, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe o scenă amplasată pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, situată în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
Vă oferim, ataşat acestui comunicat, programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva, precum și informații despre viața Sfintei Întâi Mucenițe și Întocmai cu Apostolii Tecla.
Vă rugăm să urmăriți, în această perioadă, secțiunea specială dedicată hramului Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași de pe portalul doxologia.ro, unde vor fi postate informații utile despre evenimentele desfășurate în această perioadă.
Sărbătoarea Sfintei Parascheva Program 10-16 octombrie 2017
Marți, 10 octombrie 2017:
Ora 06.30 – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” pentru închinare.
Orele 07.00-11.30 – Sfinţirea apei (aghiazma mică) și Sfântul Maslu (pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane și sfințirea la butoaiele cu apă lângă corpul C1), Utrenia şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Byzantion.
Orele 16.00-17.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
Orele 21.00-01.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Byzantion.
Miercuri, 11 octombrie 2017:
Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Iosif Naniescu de la Facultatea de la Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.
Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
Orele 21.00-01.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Chivotul.
Joi, 12 octombrie 2017:
Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Chivotul.
Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
Orele 19.00-20.30 – Pelerinajul Calea Sfinţilor – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sfintei Mari Mucenițe Tecla (Se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă, Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană).
Orele 21.00-01.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Apostol Andrei – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Basileus.
Vineri, 13 octombrie 2017:
Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Apostolii, al preoților din cadrul Protopopiatelor Iași 1, Iași 2 și Iași 3.
Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
Ora 19.00 – Concert Corul Accapela
Orele 21.00-03.00 – Slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva combinată cu a Sfintei Mari Mucenițe Tecla – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană) și Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Basileus al Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.
Sâmbătă, 14 octombrie 2017:
Orele 07.00-09.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Chivotul.
Orele 09.00-13.00 – Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt). Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Chivotul.
Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
Orele 21.00-01.00 – Slujbă de Priveghere a Învierii – Vecernia, Litia şi Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Chivotul.
Duminică, 15 octombrie 2017:
Orele 07.00 - 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană). Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Sanctus.
Ora 08.30 – Sfințirea picturii Bisericii Parohiei Sfântul Nectarie din Iași
Ora 09.00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie (la Biserica Parohiei Sfântul Nectarie din Iași)
Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
Orele 21.00-01.00 – Slujba de Priveghere a Sfintei Mari Mucenițe Tecla – Vecernia, Litia şi Utrenia). Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Chivotul.
Luni, 16 octombrie 2017:
Ora 19.00 – Oratoriul Chemări spre mântuire. Pelerini la Sfânta Parascheva, închinat Sfintei Cuvioase Parascheva – la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.