Intrarea Maicii Domnului în Biserică are loc în fiecare an pe data 21 noiembrie. Prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, cunoscută în popor sub numele de Vovidenia sau Ovidenia, aminteşte de momentul în care Fecioara Maria a fost adusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la Templul din Ierusalim.

Tradiţii şi obiceiuri din bătrâni
Intrarea Maicii Domnului în Biserică. În ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, copiii din satele de odinioară puneau crenguţe de măr în vase cu apă. Ţinute la lumină şi căldură, ele ajungeau să înmugurească şi să înflorească, iar în noaptea Noului An slujeau drept sorcove.

Acesta este, de altminteri, motivul pentru care colindele româneşti vorbesc, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruţ-mărgăritar. Şi jordiţa Sfântului Nicolae era, odinioară, tot de măr. Se credea că, dacă aceea înflorea până de Naşterea Domnului, sfântul a mijlocit pentru iertarea păcatelor posesorului crenguţei.

Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică este considerată o zi a luminii, când credincioşii se roagă ca aceasta să nu fie învinsă de întuneric şi ca moartea să nu biruie nici ea asupra vieţii.

În 21 noiembrie, creştinii aprind lumânări pentru dragii lor dispăruţi, în credinţa că, astfel, ei vor avea drum luminat prin lumea de dincolo.

Tot acum, în bătrâni se făceau previziuni meteorologice. Se crede că, dacă în ziua sărbătorii este soare şi senin, vara viitoare va fi una secetoasă şi uscată.

Norii de pe cer, la data praznicului, prevesteau molime, iar ninsoarea - o iarnă geroasă. În vechime, românii dădeau pomeni, însoţite de câte o lumânare aprinsă, de sufletul copiilor morţi nebotezaţi şi al rudelor care s-au săvârşit din viaţă fără feştilă la căpătâi. Şi mai credeau bunicii şi străbunicii noştri că, în această zi de mare sărbătoare creştinească, se deschid cerurile, iar cei cu sufletul curat pot pricepe graiul animalelor.

De Intrarea Maicii Domnului în Biserică, se cere ca oamenii învrăjbiţi să se împace şi să-şi ceară iertare, pentru ca Postul Crăciunului să le fie întru zidire şi înduhovnicire. În popor, oamenii făceau la această dată apă de leac punând vase pline în dreptul sfintelor icoane şi aprinzând câte o lumânare.

Tradiţii pentru spor şi sănătate
În popor, Vovidenia, ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, este considerată a fi o zi magică. În această zi se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme. Numele de Vovidenie provine din slavonă şi se traduce „ceea ce se face văzută". În tradiţia populară, în ziua se Vovidenie se deschid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor.

Se spune că aşa cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată iarna.

Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este asociată cu metafora Luminii. De aceea, în căminele credincioşilor este bine ca lumina candelei şi focul din sobe sau şemineu să ardă toată noaptea.

Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului este numită în popor şi Vovidenia sau Ovidenia, care înseamnă "ceea ce se face văzută". Sinaxarul din Minei spune: "Intrarea în Biserica legii a Doamnei de Dumnezeu Născătoarei a pricinuit ortodocşilor creştini praznic minunat şi a toată lumea, fiindcă s-a făcut aceasta într-un chip minunat şi este înaintemergătoare a marii şi înfricoşătoarei taine a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu".

Sărbătoarea este cinstită de credincioşi prin rugăciune şi ofrande - bucate de post, peşte şi lumânări -duse la biserică şi sfinţite, pentru a dobândi sănătate, bucurii, reuşite şi o bună vedere.

Tradiţia spune că atunci când credincioşii respectă această sărbătoare, în anul următor vor avea hambarele pline şi belşug în gospodărie.

În ziua praznicului se fac pomeniri pentru cei care au murit fără lumânare şi pentru cei înecaţi. Împotriva farmecelor şi a pagubei, de Ovidenie, se ung uşile şi ferestrele cu usturoi.

Praznicul împărătesc al Intrării în Biserică a Maicii Domnului este numit şi Aducerea Maicii Domnului la Templu. Conform tradiţiei, Fecioara Maria a fost dusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la templul evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, la vârsta de 3 ani, unde a trăit şi a slujit ca fecioară în templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif. 

Această sărbătoare a luat naştere în secolul al VI-lea. Astfel, la 20 noiembrie 543, împăratul Iustinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare Maria. Conform obiceiului, a doua zi după sfinţire, adică la 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăşi Sfânta Fecioară Maria, serbarea fiind consacrată aducerii ei la templu.

GALERIE FOTO