Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Fetele de la Botoşani şi invitații lor au susţinut un adevărat regal artistic în cadrul spectacolului folcloric „Hai la Botoşani”. În ziua în care sărbătorim Mica Unire, pe 24 ianuarie 2018, Iustina Irimia, Lorena Dupu, Loredana Călin și Simona Mazăre au invitat artişti tineri și consacrați din toate zonele folclorice ale ţării dar şi din Ucraina și Basarabia la un spectacolul autentic.
După proiectul inedit de promovare a județului Botoșani, cele patru tinere au organizat acest spectacol pentru publicul botoşănean la Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoșani, sala fiind arhiplină. Piesa care le-a adus succesul tinerelor soliste are deja peste un milion de vizualizări pe rețeaua YouTube.
Au răspuns invitaţiei şi au venit la Botoşani: Angelica Flutur, Grigore Gherman, Ancuţa Corlăţan, Nicu Mâţă, Bogdan Toma, Oana Bogza Pintea, Florin Mihalache, Daria Gâdea, Zorina Bălan şi Laura Mocăniţa.
Acompaniamentul a fost realizat de Orchestra de muzică populară „Mugurelul”, de la Clubul Copiilor Dorohoi, sub conducerea muzicală a prof. Marcel Dupu. Totodată, au fost alături şi dansatorii de la Ansamblul de dansuri populare „Mărgineanca” Botoşani coordonaţi de maestrul coregraf Valetin Rău, care au prezentat suite de jocuri populare din Banat, Oltenia și Botoșani.
Intrarea în sala de spectacol a fost făcută pe bază de invitaţii, cele patru tinere reuşind să susţină spectacolul cu banii obținuți din sponsorizări.
25.01.2018 la 16:49
Ce poate fi mai frumos decat sa-ti promovezi zona si locul natal? Te cuprind fiorii cat de incarcat este mesajul pe care-l transmit acesti artisti consacrati cat si cei in devenire. Felicitari tuturor, mai ales celor cu initiativa si organizarea. Sa nu uitam si sponsorii. S-o tinem tot asa, Bravo in asteptarea altor evenimente frumoase!
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.