În Săptămâna Patimilor, credincioşii rememorează, pas cu pas, calea urmată de Iisus Hristos pentru mântuirea omului şi învingerea morţii, cale care culminează cu evenimentul crucial din creştinism: Învierea.

Joia Mare este cunoscută şi ca Joia celor 12 Denii sau Joia Neagră. Cele 12 lumânări aprinse la citirea Deniilor vor fi aprinse pe parcursul întregului an, ele având puteri deosebite, spune tradiţia.

Joi este ziua din Săptămâna Mare  în care gospodinele trebuie să vopsească ouăle în roşu, urmând ca în Sâmbata Mare să coacă pasca şi cozonacul ce vor fi aduse la biserica în noaptea de Înviere pentru a fi sfinţite.

Denia pentru Joia Mare este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: Spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Împărtășaniei, Rugăciunea din grădina Ghetsimani şi începutul Patimilor prin vinderea Domnului.

În seara din Joia Mare, la biserică se citesc cele 12 Denii sau cele 12 Evanghelii, prin care se aminteşte istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în Grădina Ghetsimani, aducerea lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea, moartea şi punerea sa în mormânt.

În seara de Joia Mare, are loc slujba celor 12 Evanghelii, iar lumea merge la biserică îmbrăcată în haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru.

Fiecare creştin aprinde în Joia Mare câte 12 lumânări pentru cele 12 evanghelii, iar una dintre lumânări poate fi dusă pentru a fi aprinsă în Noaptea de Înviere. După terminarea slujbei, cele 12 lumânări se duc acasă, urmând a fi folosite în timpul anului.

„În fiecare lună se aprinde câte o lumânare dintre cele 12. Lumânările se aprind la început de lună, în zile importante cum ar fi ziua naşterii, căsătoriei, sau ziua botezului. Cu această lumânare trebuie să existe o legătură sufletească. Ziua de joi este o zi importantă pentru feştania casei", a explicat un preot ortodox.

Odată citită cea de-a 12-a evanghelie se încheie trasul clopotului şi începe bătutul toacelor. "Ne amintim că în Joia Mare cerul s-a întunecat, soarele s-a dus până la asfinţit, iar catapeteasma s-a rupt. În aceste zile comunitatea este în doliu", a mai spus părintele ortodox

Două alimente sunt total interzise de tradiţie în aceste zile chiar şi pentru cei care nu ţin postul efectiv: oţetul şi urzicile. Care este explicația? Se spune că, atunci când era răstignit pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, înţepându-i rănile, și stropit cu oțet, pentru a-i provoca și mai multe usturimi. Mai mult, legenda spune că, atunci când a cerut câteva picături de apă, Mântuitorului i s-a oferit tot oțet: de aici și obiceiul popular, care exclude cele două alimente de pe lista mâncărurilor recomandate în ultima săptămână de post.

Chiar dacă nu ești în mod normal atrasă de tradițiile din popor sau consideri aceste manifestări simple superstiții, noi îți recomandăm ca de această dată să ții cont de ele, măcar ca o formă de respect sau de dragoste față de cel care s-a sacrificat pentru umanitate.

Prin Sudul țării, fețele fac câte 12 noduri unei ațe, punându-și la fiecare câte o dorință și dezlegându-le când dorință s-a împlinit. Acesta ață și-o pun sub pernă seară, crezând că-și vor visa ursitul. Tot aici se păstrează obiceiul de a spăla picioarele celor din casă (copii) de către femeile mai în vârstă.

În Vestul țării, o familie care prepară pâinea pentru Paște, pentru biserică, o aduce acum cu vase noi, cu lumânări și vin, pentru a rămâne până la Paști. Din Joia Mare până în ziua de Paști se zice că nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca.

Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morți. Acum se face ultima pomenire a morților din Postul Mare. În Oltenia și acum se fac în zori, în curți și / sau la morminte focuri pentru morți din boz sau nuiele; se spune că ele inchipuiesc focul pe care l-au făcut slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, să se încălzească la el, când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, când s-a lepădat de Hristos.

Spiritualitatea românească păstrează și câteva legende referitoare la înroșirea ouălor. Cea mai cunoscută spune că, întâlnindu-se cu fariseii, Maria Magdalena le-a spus că Hristos a înviat. Iar ei au răspuns că atunci va învia Hristos, când se vor înroși ouăle din coșul ei. Și pe data, ouăle s-au făcut roșii.

Se mai spune că, după Înviere, fariseii au aruncat cu pietre în Maria Magdalena. Iar pietrele se prefăceau în ouă roșii. Altă legendă spune că, sub crucea pe care a fost răstignit Hristos, Maria Magdalena a pus un coș cu ouă și ele s-au înroșit de la sângele ce cădea din rănile Domnului.

Există și alte legende care povestesc despre originea acestui obicei. El este atât de răspândit pe teritoriul românesc, așa cum era și în trecut, ceea ce l-a făcut pe un călător turc din secolul al XVIII-lea să numească Paștele sărbătoarea de ouă roșii a ghiaurilor (creștini) valahi.

GALERIE FOTO