În fiecare an, în prima vineri după Paşte, Biserica Ortodoxa sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Creștinii care vin la biserică iau parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Aghiasma Mică.

Agheasma mică sau Sfeștania este apă sfințită după ritualul Bisericii Ortodoxe.

Apa este elementul cel mai însemnat pentru toate creaturile. Creștinii, în general, și bolnavii, în special, trebuie să consume apă sfințită. În felul acesta se vor împărtăși de energiile necreate ale Duhului Sfânt ce există în compunerea ei.

Sfințirea apei înseamnă aducerea ei la starea inițială, așa cum o crease Dumnezeu la început, când era apa vie, sfântă și nealterabilă. Dar, după căderea omului în păcat, a început alterarea și pierderea calității de apă vie.

Preotul nu face altceva decât să-i redea apei actuale, ale cărei molecule se mișcă dezordonat (mișcarea Browniana), nealterabilitatea - stare în care mișcarea moleculelor este ordonată și ritmică. În acest sens, putem afirma din nou cu toată convingerea că sfințiții liturghisitori ai Bisericii noastre ortodoxe, prin Sfintele Taine și Ierurgiile pe care le săvârșesc, sfințesc materia prin harul Duhului Sfânt.

Sfințirea apei
Sfințirea apei, în Biserica ortodoxă, se realizează în patru feluri:
1. Primul fel de sfințire a apei este chiar la naștere.
Copilul, știm că se naște cu păcatul strămoșesc, deci, este necurat. De aceea, Biserica a rânduit ca moașa copilului să vină la biserică cu un vas cu apă, pe care o va sfinți preotul. Cu această apă se spală pruncul în albie, se stropește și se dă să înghită puțin. Se procedează astfel pentru a nu trăi pruncul fără să se împărtășească de harul lui Dumnezeu, prin această apă sfințită, până la botezul lui, când se împărtășește pe deplin cu Hristos.

2. O a doua sfințire a apei se face la săvârșirea Tainei Sfântului Botez. Deci, când se botează pruncul, se sfințește mai întâi apa din cristelniță și după aceea se botează pruncul în apă sfințită.

3. Cea de-a treia sfințire a apei este Agheasma Mică sau Sfeștania. Aceasta se face ori de câte ori este nevoie. De obicei în fiecare lună. Cu această apă se stropește casa, lucrurile din casă, gospodăria, animalele, oamenii bolnavi, ogoarele, mașinile și, în general, toate dependințele omenești, fără deosebire. Apa care rămâne de la sfințire, se pune într-un vas la un loc curat și se ia în fiecare dimineață pe nemâncate după anafură, când suntem curați trupește și sufletește și ne-am împlinit rugăciunile dimineții. Copiilor le este recomandată în fiecare dimineață. Bolnavii mai pot fi stropiți și cu Agheasma Mică de la Izvorul Tămăduirii, sărbătoare ce este așezată în calendar după Sfintele Paști, în Vinerea din Săptămâna Luminată.

4. A patra sfințire a apei se numește Agheasma Mare și se sfințește o singură dată pe an, la Bobotează (Epifania sau Teofania), 6 ianuarie. Se consumă de la 6 ianuarie până la 14 ianuarie, dimineața pe nemâncate. După aceea, în tot cursul anului această Agheasmă Mare se păstrează într-o sticlă la loc curat și nu se consumă decât atunci când omul postește și nu mănâncă nimic toată ziua, până la 4-5 după-amiază și este spovedit, după care se ia anafură.

Fiecare creștin trebuie să aibă în casa sa, în sticle curate, la un loc curat, cele două feluri de apă sfințită: Agheasma Mare și Agheasma Mica. De asemenea, trebuie să mai aibă anafură (pâine sfințită) și ulei sfințit de la Sfântul Maslu. Astfel, dimineața, după ce ne sculăm, ne spălăm, ne îmbrăcăm, ne închinăm și spunem rugăciunile dimineții, luăm o bucățică de anafură, înghițim de trei ori Agheasma Mica și ne ungem pe frunte în semnul Sfintei Cruci cu untdelemn sfințit la Sfântul Maslu. 

Cum se foloseşte Aghiasma Mică:

- oricine poate consuma apă sfințită cu condiția să nu mănânce și să nu bea nimic după orele 24, adică miezul nopții, pentru ca ziua următoare să o începem cu harul lui Dumnezeu, ce se află în această apă sfințită;

- pentru cei căsătoriți, condiția principală pe care trebuie să o îndeplinească pentru a consuma apa sfințită este „curățenia trupească”;

- elevii și studenții pot să bea dimineața, înainte de masă, să se stropească pe frunte și pe hainele de pe ei, pentru a le lumina Dumnezeu mintea, pentru a le dărui înțelegere și pricepere;
se poate stropi prin casă atunci când se crede de cuviință (suspect de farmece, descântece, vrăjitorii sau alte lucrări diavolești);

- celor bolnavi, apa sfințită le este de mare trebuință: să o bea pe nemâncate, să-și stropească hainele de pe ei și rănile sau locurile dureroase;

- grajdul animalelor se poate stropi în fiecare lună cu apă sfințită dar mai ales când apar diferite boli la animale sau păsări;

- este indicat ca grădinile și țarinile să se stropească cu apă sfințită atât la semănat și recoltat, cât și la apariția dăunătorilor sau altor boli;

- mașinile și orice utilaj cu care lucrăm, de asemenea sa se stropească cu apă sfințită împotriva accidentelor;

femeile pot folosi apa sfințită numai în perioada de curățenie.

După slujba de sfinţire a apei, preoţii îi stropesc pe credincioşi cu apă binecuvântată şi cântă troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău”.

În credinţa populară, acest cântec de binecuvântare, rostit de preot în timp ce mulţimea credincioşilor este stropită cu apă sfinţită, are rol purificator, de îndepărtare a energiilor negative şi a pagubei.

În ziua de vineri nu se face nici o treabă casnică. Nu se spală și nici nu se calcă rufe. Se spune că cine respectă acest obicei, va avea un loc asigurat în Rai, scrie libertatea.ro. Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcămite, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.

Superstiţiie populare spun că vineri, de Izvorul Tămăduirii, nu se lucrează. Conform tradiției, pe vremuri, cine lucra era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte. În plus, în trecut nu se țesea nimic deoarece cu pânza țesută în această zi nu se îmbrăcau nici măcar cei morți deoarece nu puteau fi primiți pe cealaltă lume.

În ziua de vineri, 13 aprilie, nu se face nici o treabă casnică. Nu se spală și nici nu se calcă rufe. Se spune că cine respectă acest obicei, va avea un loc asigurat în Rai. Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcămite, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.

De Izvorul Tămăduirii se făceau vrăji
În unele zone din țară, de Izvorul Tămăduirii se făceau vrăji. Se spunea că femeile care lăsau în biserică, peste noapte, în joia din Sãptãmâna Luminată, un vas cu apă, și îl recuperau după slujba de vineri, aveau norocul de a se spăla cu acea apă de numeroase necazuri. 

Izvorul Tămăduirii. În tradiția populară, Izvorului Tămăduirii este pentru săpătorii de fântâni cea mai spornică din an, deoarece apele sunt zbuciumate și zgomotoase, fiind mai ușor de găsit.

Sărbătoare închinată Maicii Domnului
Din punctul de vedere istoric, Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, Sfânta Fecioară Maria, ne aminteşte o minune. Împăratul Leon cel Mare, înainte de urcarea pe tron, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care îşi căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit un glas care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere, scrie Agerpres.

Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului, prin mila şi lucrarea Maicii Domnului, care i s-a descoperit.

Izvorul menţionat este o preînchipuire care ne arată Izvorul cel viu al mântuirii noastre: pe Maica Domnului. Dincolo de aspectele dogmatice ale lucrării Maicii Domnului în istoria mântuirii neamului omenesc, Izvorul Tămăduirii ne arată puterea sa harică de a înfăptui minuni cu ajutorul lui Dumnezeu, faptul că ea este Maica noastră, a celor care ne încredinţăm ei pentru a-i cere ajutorul, că este Rugătoarea şi Mijlocitoarea noastră înaintea lui Hristos, după cum o numeşte Biserica.

Tradiţii şi obiceiuri
De Izvorul Tămăduirii, se sfinţesc apele. Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul "Mântuieşte, Doamne, poporul Tău", scrie agroinfo.ro.

În această zi, în unele zone ale ţării, tinerii adolescenţi fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului şi al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească, ospătarea cu alimente rituale şi dansul.

Izvorul Tămăduirii. În unele zone etnografice, ceremonia se repetă anual, la aceeaşi dată, până la intrarea în joc a fetelor însurăţite şi băieţilor înfârtăţiţi. Persoanele legate, veri, văruţe, surate, fraţi de cruce etc., se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii. După încheierea solemnă a legământului, copiii şi apoi oamenii maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate, verişoara şi se comportau unul faţă de altul ca adevăraţi fraţi şi surori: se sfătuiau în cele mai intime şi grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtăşeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc până la sacrificiul suprem.

Izvorul Tămăduirii - apa care a redat vederea unui orb
Împăratul Leon cel Mare, înainte de urcarea pe tron, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care îşi căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar, la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit un glas care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere.

Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului, prin mila şi lucrarea Maicii Domnului, care i s-a descoperit.

Biserica zidită a primit numele de "Izvorul Tămăduirii".

Potrivit crestinortodox.ro, mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor. Ca semn de mulţumire, a construit o biserică şi mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în anul 1453.

Izvorul Tămăduirii - obiceiuri religioase
În biserici și mănăstiri, după Sfânta Liturghie, se săvârşeşte în această zi sfinţirea apei mici, la fântâni şi izvoare, iar în unele părţi preoţii fac şi botezarea generală a caselor credincioşilor, cu agheasma mică, scrie orthodoxwiki.org.

Ce să nu facă femeile
Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcăminte, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.

La sate, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole.

Pentru a avea un an bogat, gospodarii stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului grădinile şi livezile. Totodată, acest ritual protejează recoltele de efectele grindinei.