Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

sf irina

Sfanta Irina rugaciune. Sâmbătă este sărbătoarea sfintei care protejează căsniciile și grăbește căsătoria celor singuri.

Sâmbătă 5 mai, este sărbătorită sfânta Irina, prilej pentru cei care vor să își întemeieze o familie pot spune o rugăciune în ajunul sărbătorii sfintei. Dar este bine să spui Rugăciunea la Sfânta Irina și în ziua sărbătorii. Se aprind două lumânări din ceară curată și se rostește rugăciunea. Sfânta Irina este considerată și mesagerul păcii. Ea s-a născut păgână, iar numele ei a fost la început Penelope. Când a împlinit şase ani, tatăl ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe camere. A fost închisă în acest turn, împreună cu 13 fecioare, o învăţătoare cu numele Caria şi cu Apelian, un bătrân înţelept. Sfânta Irina a fost singura fiica a lui Liciniu, rege în cetatea Maghedon.

După ce un înger i-a apărut în vis și i-a transmis că se va numi Irina (aducătoare de pace), ”şi vei fi multora scăpare şi adăpostire şi prin tine se vor mântui multe suflete, iar numele tău va fi mare în toată lumea”, ea a trecut la Creștinism, fapt care l-a scos din minți pe tatăl său.

A fost supusă la multe chinuri în vremea a patru împăraţi, dar a rămas de neclintit, vie și nevătămată.

Rugăciunea către Sfânta Irina
„Cu umilinţa inimii şi cu evlavie venim noi, păcătoşii şi săracii, către tine. Sfântă slăvită fecioară şi Mare Muceniţă Irina, tu ești albina lui Hristos cea mult lucrătoare. Care pe cuvintele Sfântului Duh, cele luminate şi mai dulci decât mierea şi fagurele, pe buzele tale le-ai purtat. Și prin a lor dulceaţă şi lumină multe suflete ai îndulcit şi ai luminat. Auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, cei întristaţi şi apăsaţi de conştiinţa mulţimii păcatelor noastre. Care, prin a noastră nesimţire şi lenevire, sporesc şi se întăresc. Și ca o rugină veche, prin obişnuinţă, cheltuiesc şi strică în toată vremea tăria şi frumuseţea sufletelor noastre.

Şi de aceea, te rugăm pe tine, porumbiţa lui Hristos cea curată şi preablândă. Prin sfântă neprihănire ai zburat de pe pământ către acoperământul cerescului Vultur. Nu ne uita pe noi cei nemernici şi cu totul neputincioşi. Care ne zbatem, zăcând jos în această vale a plângerii şi a ispitirii, şi care îndrăznim a te pune pe tine mijlocitoare, sfântă fecioară, către Preabunul şi Preacuratul tău Mire, Hristos. Ia aminte la toţi cei care cu credinţă şi cu dragoste alergăm către tine la vreme de necaz şi de primejdii.

Sfântă Irina, roagă-te pentru noi!
Ştim că tu ai mare îndrăzneală către Preabunul nostru Mântuitor, pentru a Cărui dragoste ţi-ai pus sufletul tău; de aceea credem fără de îndoire că la toată cererea spre folosul nostru vei fi ascultată de Preamilostivul Dumnezeu pe Care roagă-L să ne povăţuiască pe noi pe calea mântuirii şi să ne sprijinească cu darul Său la vreme de ispite şi de încercări şi să ne acopere cu a Sa milă de toate primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. Să ne trimită frica Sa în inimile noastre, că prin ea să vieţuim cu trezvie şi cu luare aminte, spre a scăpa de veşnicele munci şi a dobândi bucuria cea necuprinsă de minte şi fără de margini şi să slăvim împreună cu tine, Sfântă fecioară, pe Dumnezeul nostru, Cel închinat în Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”
Sursa: doctorulzilei.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

sf irina
DorohoiNews.ro, 05-05-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro