A fost destul de dificil de aflat datele personale ale lui Gheorge Marcu, întrucât, până astăzi nimeni nu a scris o biografie a acestui mare dorohoian, care, alături de Gh. Gh. Burghele, a modernizat oraşul Dorohoi.

S-a născut în anul 1863,luna iunie, în comuna Borolea din Vale-( astăzi desfiinţă) în fostul judeţ Dorohoi, plasa Başeu, din părinţii Costachi şi Zamfira Marcu. Drumul său după absolvirea Facultăţii de Drept a fost providenţial pentru Dorohoi, el venind aici, s-a stabilit pe strada Popa Ştefan nr. 3.

Activitatea primilor săi ani la Dorohoi a fost desfăşurată în cadrul baroului orăşenesc, timp în care s-a căsătorit cu Elena Borcea. A avut fericirea, dacă se poate spune astfel, să fie contemporan şi să coopereze cu avocatul Gh.Gh. Burghele, avocatul Andrei Constantin, avocatul Romulus Bălănescu, Edurad de Burbure- mare proprietar la Herţa, avocatul Constantin Cuparencu, Neculai Ilasievici – ofiţer, Franc I. - proprietar, avocatul Alexandru Stoeanovici, avocatul Gh. Tomaziu ş. a. alături de care a reuşit să schimbe în totalitate faţa oraşului Dorohoi.

Dacă ar trebui să nominalizăm şi să alcătuim un top al primilor 10 dorohoieni pe baza contribuţiei lor în slujba oraşului nostru, fără nici un fel de dubiu, între aceştia nu ar putea lipsi avocaţii, dar şi primarii, Gheorghe Gh. Burghele şi Gheorghe (George) Marcu. Facem o precizare: în Curierul Român din 1 iunie 1899, publicaţie ce apărea la Botoşani, sunt trecuţi aleşii Dorohoiului pentru Parlamentul României. Între aceştia este trecut şi avocatul liberal Gheorghe Marcu scris însă cu prenumele  de George. Dar, actul de deces de la Starea civilă din Dorohoi atestă prenumele de Gheorghe. Mai mult, în perioada cât a fost primar sau prefect de Dorohoi, sau în articolele publicate de el în diverse ziare şi reviste dorohoiene, a semnat cu numele de Gheorghe Marcu, motive pentru care vom folosi această ultimă variantă.

Când ne referim la Gheorghe Marcu, imediat ne gândim la concepţiile lui moderne de innoire a mentalităţii oamenilor, de modernizare a oraşului, de acţiunile întreprinse de el pentru intrarea Dorohoiului în rândul localităţilor bine administrate şi atractive din România. A fost participant activ la toate acţiunile organizate în oraş, aducându-şi din plin contribuţia inteligentă şi constructivă. În anul 1902, când Gh.Gh. Burghele a luat iniţiativa înfiinţării oficiale a Atheneului Român din Dorohoi, printre cei 21 de membri fondatori se află şi Gheorghe Marcu, numele lui fiind al treilea între membrii activi, după Gh. Gh. Burghele şi Theodor Aronovici (preşedintele Tribunalului Dorohoi). 

Activitatea sa deosebită i-a adus ca răsplată numirea în anul 1901 ca primar al urbei Dorohoi, înlocuindu-l pe I. Coroi. În cei 5 ani cât a fost primar a cooperat cu multă înţelegere cu prefecţii Gheorghe Pillat, D.P.Moruzi şi Vasile Miclescu, realizând multe din obiectivele ce şi le propusese. În anul 1902, a luat parte activă la înfiinţarea Societăţii de Muzică, Gimnastică şi Sport „Vasile Alecsandri” din oraş la care Gh.Gh. Burghele era preşedinte şi care a fost una din primele societăţi sportive din Moldova.

Pentru dezvoltarea învăţământului dorohoian, primarul Gheorghe Marcu a supus dezbaterii Consiliului Orăşenesc local problema unui spaţiu pentru şcoala de meserii nou-înfiinţată în anul 1902. La propunerea sa, a obţinut ca spaţiul deţinut de primărie şi clădirile ce se aflau în spatele ei să fie puse la dispoziţia Şcolii de Meserii.

Având ca ajutor de primar un alt bun gospodar – George Tăutu, Gheorghe Marcu a reuşit ca în 1902, în spaţiul de lângă Prefectură (actualmente Muzeul Municipal) să amenajeze un frumos parc căruia i-a dat numele simbolic „Aurora” şi care, mai târziu, îi va purta numele, la fel cu strada unde îşi avea locuinţa. Este vorba de scurta arteră Alex. Sahia de astăzi, ce a purtat numele de strada Gheorghe Marcu până în anul 1948. Ideea sa a fost ca tineretul din Dorohoi, dar şi copiii şi adulţii, să aibă un loc unde să-şi petreacă timpul liber într-un mod cât mai plăcut. Astfel, pe un loc viran, unde elevii gimnaziului de băieţi „Gr. Ghica VV” jucau oină şi făceau exerciţii atletice şi de gimnastică, a amenajat un loc de agrement bine îngrijit, împrejmuit cu un gard de fier, cu alei pietruite şi multe, multe flori, cu un pavilion în care peste puţin timp va cânta fanfara militară.

„Omul şcoalei”, cum era numit de gazetarii acelor ani Spiru Haret, a întreţinut o fructuoasă corespondenţă cu Gheorghe Marcu pe care îl aprecia pentru faptul că sprijinea învăţământul local şi înfiinţase o Şcoală de adulţi la Dorohoi. De altfel, Spiru Haret păstrase o deosebită afinitate pentru oraşul nostru întrucât învăţase o parte din clasele primare în Dorohoi.

Atunci când Lucreţia Enescu, la 15 septembrie 1903, a luat iniţiativa inaugurării unei şcoli profesionale de fete la Dorohoi, primarul Gheorghe Marcu s-a implicat în acţiunea de pionierat a numitei profesoare, ajutând-o să-şi găsească un spaţiu pe strada Al.I.Cuza, închiriind câteva camere şi procurând cu banii primăriei mobilierul necesar pregătirii elevelor. Tot primăria a suportat şi cheltuielile pentru chirie şi combustibil.

La 25 august 1903 a participat în calitate de primar la aşezarea pietrei de temelie a actualei clădiri a Primăriei locale, construită după planul inginerului arhitect ieşean Inginio Vignoli.. Iniţial, clădirea trebuia să fie construită după planul arhitectului Petre Antonescu din Bucureşti, cel care realizase printre altele clădirea Ministerului Lucrărilor Publice din Bucureşti, clădirea Academiei Române din Roma (Italia) sau clădirea Palatului de Justiţie din Botoşani. Din motive ce ne scapă, s-a renunţat la serviciile acestuia.

În anul 1905, împreună cu un alt fruntaş dorohoian – Dimitrie D. Moruzi supranumit şi „cneazul”- prefect de Dorohoi, a avut cinstea să găzduiască în „superbul Palat Administrativ” (aşa cum  numeşte presa  vremii Prefectura judeţului Dorohoi) pe Majestatea Sa Regele Carol I şi suita sa care venise să viziteze Dorohoiul. Tot în acest an, în urma demersurilor lui Gheorghe Marcu, consilierii locali au aprobat construirea unei Gospodării Comunale unde să fie adăpostiţi caii şi vitele primăriei, gospodărie ce astăzi este transformată în garajul pentru maşini situat vis-a-vis de parcul Brazi, în imediata vecinătate a unităţii militare. Tot pe cheltuiala Primăriei locale, a reuşit să înfiinţeze un atelier de rotărie şi unul de covălie (= fierărie) unde au fost atraşi să lucreze ca ucenici mulţi tineri. A ajutat cu bani de la bugetul oraşului ca uzina din spatele primăriei să fie înzestrată cu lumină electrică prin captarea apei de la Răileni şi apoi aducerea apei la noua uzină electrică de lângă piaţa oraşului unde se află şi astăzi. A încercat, dar fără a reuşi, să aducă apă printr-o conductă la Şcoala Primară nr. 1 de fete „Vârgolici” (situată pe strada Al.I.Cuza, mai sus de Prefectură), şcoală ce îşi desfăşura activitatea în condiţii precare încă din anul înfiinţării ei în 1860. Din dispoziţia lui s-au plantat pomi pe aleile cimitirului creştin Eternitatea, iar la Azilul de bătrâni donat oraşului de filantropii Gheorghe şi Ecaterina Cucu în anul 1909, a reparat clădirile folosind şi cei 25.000 lei donaţi de familia Cucu. Acest lucru l-a realizat în a doua perioadă a deţinerii funcţiei de primar, între 1908-1910.

În anul 1907 a avut fericita ocazie să participe la inaugurarea Primăriei oraşului – o  clădire impunătoare situată în centrul urbei, construcţie la care contribuţia sa a fost deosebit de importantă. Clădirea impresionează plăcut şi astăzi.

În 1910, când academicianul A.D. Xenopol a venit la Atheneul Român din Dorohoi pentru a conferenţia despre „Ceea ce suntem şi ceea ce ar trebui să fim”, a rămas deosebit de impresionat de transformările în bine petrecute în Dorohoi la doar câţiva ani de la anterioara lui vizită în oraşul nostru. În scrisoarea adresată de el primarului Gheorghe Marcu datată „Iaşi, 6 aprilie 1910” scrie: „Când îmi aduc aminte de Dorohoiul de acum 15 ani, nu mai recunosc de loc în încântătoarea lui icoană de azi, pe cea slută şi pocită din vremurile mai vechi. Dar (....) Dorohoiul se remarcă şi prin spiritul cultural, corul oraşului condus de dl. Posluşnicu şi mai ales activitatea Atheneului Român din oraşul d-voastră”.

Gheorghe Marcu a fost preşedintele Ligii Culturale din Dorohoi în cadrul căreia a invitat numeroase personalităţi ieşene şi dorohoiene să ţină prelegeri, el însuşi ţinând multe cuvântări cu caracter ştiinţific sau din alte domenii de interes public. În anul 1912 a fost prefect al judeţului Dorohoi, conlucrând fructuos împreună cu prietenul său, avocatul Romulus Bălănescu, care era primarul oraşului. A contribuit şi la corespondenţa purtată de Gheorghe Gh. Burghele cu marele istoric botoşănean Nicolae Iorga pe tema istoricului oraşului Dorohoi.

„Gazeta Dorohoiului” din 31 martie 1923 aduce un elogios omagiu lui Gheroghe Marcu care luase calea veşniciei la 24 martie 1923. În articol, autorul care semnează cu pseudonimul Bruno, scrie: „Încă un fruntaş al Dorohoiului şi un om de bine nu mai e printre noi. Cu moartea lui Gheorghe Marcu dispare una din cele mai expresive figuri a Dorohoiului./ Toată suflarea dorohoiană, adânc îndoliată, a ţinut să-i aducă un ultim omagiu acestui fruntaş între fruntaşi.” Cu prilejul înmormântării sale la cimitirul din Dorohoi a cântat corul comunal şi corul Şcolii Normale din Şendriceni-Dorohoi condus de maestrul profesor Petre Cârlan. Prietenii apropiaţi – I.Atanasiu, I. Capră, preotul D. Grigorescu, primarul  Gheorghe Tomaziu, Ştefan Scriban, D. Hozec (preşedintele Tribumalului Dorohoi), profesorul C. Iancu – au ţinut scurte cuvântări în care au elogiat activitatea celui care a fost avocat Gheorghe Marcu. Acelaşi ziar, în numărul său din 30 martie 1930, ne informează că „a fost impresionantă mai ales cuvântarea Sfinţiei Sale Ec. Dr. D. Grigorescu” din care spicuim aici câteva fraze: „…glasul tău duios îl auzim în şoaptă dulce în cântarea armonioasă a corului catedralei pe care cu atâta drag l-ai organizat./ De trecem prin faţa parcului Aurora şi a frumosului Palat Municipal şi acolo îţi simţim frumosul şi desăvârşitul tău gust estetic şi artistic./(….) din cancelaria Şcoalei Normale de la Şendriceni (….) te vedem cum întotdeauna vesel admirai acel frumos colţ al naturei şi cât de mult interes ai pus ca membru al comitetului acelei şcoli pentru promovarea acestui institut pur românesc.(……) operele tale şi viaţa ta va servi pentru multă vreme exemplu de colegialitate, de prietenie, de cultul frumosului şi al adevărului, pentru că ai fost creştin şi bun român.” 

Gheorghe Marcu nu a fost dat uitării. În „Gazeta Dorohoiului” din 30 martie 1930 avocatul Ioan Capră semnează articolul „Clipe de reculegere – Gh. Marcu”. Autorul, care fusese un apropiat al edilului Gh. Marcu, menţionează că Leon Ciogolea a fost cel mai apropiat prieten al lui Gh. Marcu. De asemeni, subliniază că întraga activitate a celui dispărut se înfăţişează sub două aspecte: unul de ordin artistic legat de sufletul lui iubitor de frumos şi altul izvorît din nevoia necesităţilor obştei pe care l-a realizat prin construirea parcului „Aurora”, prin promovarea muzicii militare a regimentului 29 Dragoş-infanterie cu scopul de a cânta în parcul oraşului pentru concetăţenii săi, prin construirea localului modern al primăriei, dar,că în anul 1907 când aceasta a fost inaugurată nu mai era primar, prin lupta ce a dus-o pentru construirea de noi localuri de şcoli, prin repararea şi modernizarea străzilor oraşului. În acel an, 1930, scrie acelaşi Ion Capră, când se comemorau şapte ani de la decesul lui Gheorghe Marcu, soţia acestuia, institutoarea Elena Ghe. Marcu a primit „Gradaţia de Merit”, fiind singura posesoare din Dorohoi a acestei distincţii.

Gheorghe Marcu, o viaţă de om pusă în slujba emancipării oraşului Dorohoi. Un suflet de artist care a vibrat cu emoţie în faţa muzicii şi artei în general. În spiritul dragostei pentru frumos a depus toate eforturile pentru schimbarea în bine a aspectului urbei noastre. Este o personalitate căreia generaţiile de după el  trebuie să-i rostească numele cu mult respect şi consideraţie. Prof. Mandachi Dorina

GALERIE FOTO