Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Vorona

Fermierii și producătorii din Vorona și-au expus marți, în plină zi de târg, cele mai frumoase exemplare de animale și păsări, dar și cele mai gustoase legume și fructe, în piața din comună, acolo unde a avut loc Expoziția Agrozootehnică EXPO – ZOO 2018, ediția a XIII– a.

Iar organizatorii au avut bucuria să constate că adulților li s-au alăturat în acest an și foarte mulți copii, peste 35 la număr, cu toții participanți la expoziție cu prietenii lor de companie sau cu animalele crescute chiar de ei în gospodăria părinților sau a bunicilor. Și, spre bucuria generală a participanților, cu toții au primit aprecierile comisiei de evaluare și au fost recompensați cu diplome și premii în bani. Altfel spus, nimeni nu a rămas nepremiat, fiind acordate din partea Primăriei Vorona zeci de mențiuni alături de alte zeci de premii III, II și premii I.

Organizată de Primăria și Consiliul Local Vorona în colaborare cu  Asociația Grupul de Acțiune Locală Valea Siretului de Sus și Asociația Crescătorilor de Animale Botoșani, manifestarea, prilejuită iată deja de 13 ani prin părțile Voronei în perioada premergătoare marii sărbători creștine din 8 septembrie, își propune și chiar reușește iată popularizarea experiențelor pozitive în domeniu, a programelor de sprijinire și motivarea fermierilor pentru angajarea la eforturi de modernizare a tehnologiilor agricole în vederea adaptării la cerințele Uniunii Europene pentru agricultură.

Iar ieri, la Vorona, expoziția de animale a continuat cu demonstrațiile de tras bușteanul făcute de către toți caii aflați în concursul cabalinelor, în aplauzele și încurajările tuturor celor prezenți. Și, la final, au fost acordate premii pentru cele mai frumoase și productive animale, în baza unor evaluări efectuate la fața locului de o comisie de specialitate, s-a ascultat muzică populară și s-a făcut comerțca în orice zi de târg. 

Manifestările din cadrul Săptămânii Culturii la Vorona continuă în aceste zile cu dezbateri, colocvii pe teme sociale și administrative, prezentări de carte, audiențe speciale, spectacole de muzică populară, Festivalul „Moștenite din Bătrâni" și vor culmina cu evenimentele folclorice, dar mai ales cu evenimentele religioase care se vor desfășura în zilele de 8 și 9 septembrie la Mănăstirea Vorona și Mănăstirea Sihăstria Voronei.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

VoronaVorona (2)Vorona (3)Vorona (4)Vorona (5)
DorohoiNews.ro, 05-09-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro