Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Acum, când aniversăm o sută de ani de la realizarea Marii Uniri, piatra de temelie a statului național unitar român, prilej de aducere-aminte a celor care au făcut posibil cel mai de seamă eveniment al întregii noastre istorii, tinerii botoșăneni din Ansamblul de cântece și dansuri „Mugurelul-Mărgineanca” reprezintă Moldova la Festivalul Național de folclor pentru copii „Ambasadorii Unirii” 2018, la Alba Iulia, în perioada 23-25 noiembrie 2018. Aici, ei vor transmite mesajul botoșănenilor, care va fi citit în Cetatea Unirii.
„Suntem mândri să reprezentăm Moldova la Alba Iulia, unde vom prezenta un program pregătit special pentru Sărbătoarea Marii Uniri”, a declarat prof. Marcel Dupu.
Reamintim că ansamblul este format din Orchestra „Mugurelul” a Clubului Copiilor Dorohoi, sub conducerea muzicală a prof. Marcel Dupu și Ansamblul de dansuri populare „Mărgineanca” al Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoșani, sub îndrumarea maestrului coregraf Valentin Rău.
Autor: DorohoiNews.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.