Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Mii de credincioşi botoşăneni au ales să sărbătorească “Adormirea Maicii Domnului” la Mănăstirea Zosin, situată la 13 km de Botoşani. Noua mănăstire de la Zosin are două hramuri, cel al Tuturor Sfinţilor şi cel al Sfintei Mării.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Prea Sfinţitul Teofan şi episcopul vicar Calinic Botoşăneanul, alături de un sobor de preoţi. La sfârşitul slujbei a fost sfinţită casa monahală din curtea mănăstirii. La ridicarea acestui edificiu s-a implicat şi a contribuit Victor Mihalachi, patronul firmei SC Victor Construct din Botoşani. “După sfinţirea bisericii de acum 2 ani, acest câmp s-a împodobit cu casa monahală, cu o impunătoare clopotniţă, şi cu toate cele necesare ca lumina să se poată răspândi către cei care sunt în mod conştient sau nu, căutători de lumină”, a spus ÎPS Teofan.
ÎPS Teofan a oferit preotului stareţ “Crucea Moldavă”, ca semn de mulţumire pentru efortul depus şi ca încurajare pentru viitor. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)
Autor: DorohoiNews.ro
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.