Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Diferitele formule de salut care conţin cuvântul „noroc” nu sunt decât invocări ale diavolului, susține părintele Cleopa.
„Numai ce auzi pe beţivi la crâşmă zicând: Hai noroc, cumetre! Uneori vezi creştini pe drum că se salută: Hai noroc, vecine. Dacă l-ai întreba cine-i Noroc, nu ştie, dar ştie să-l pomenească. Mai chemi pe dracul Noroc, după atâtea mii de ani? Te închini la satana?”.
„Voi ştiţi cine a fost Noroc? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete”, sunt cuvintele stareţului de la mănăstirea Sihăstria preluate în volumul 7 al lucrării „Ne vorbeşte părintele Cleopa”.
Părintele Cleopa: „Lua muierea copilul de la tata, îl dădea în mâna slujitorului idolesc, îl tăia bucăţi şi îl punea în tigaia lui Noroc să se frigă. Până la 40-50 de copii punea odată în tigaia aceea. Mirosea în urma lui numai a friptură de copii proaspeţi. Aşa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor în fundul iadului! Acolo stau în vecii vecilor că au dat jertfa lui Noroc”.
„Spune Bună ziua! Când zici, bună ziua, arăţi că Dumnezeu e bun”, arată părintele. Sursa: antena3.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.