Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Biserica Sfântu Ilie din comuna băcăuană Podu Turcului a devenit, de peste o lună, loc de pelerinaj nu numai pentru localnici, dar și pentru credincioșii din Vaslui și Vrancea. Asta după ce, la mijlocul lunii ianuarie, preotul Daniel Dumbravă a descoperit că icoana Maicii Domnului a început să lăcrimeze. Și de atunci lacrimile nu se mai opresc. Mai mult decât atât, icoana a început să răspândească un miros îmbătător de mir ce se simte de cum intri în biserică.
Vestea s-a răspândit repede, biserica a devenit neîncăpătoare la slujba de duminică, iar unii credincioși vin chiar și zilele de lucru să se închine la icoana pe care o consideră făcătoare de minuni. Biserica Sfântu Ilie din Podu Turcului a fost construită în anul 1840, face parte din patrimoniul cultural național și este una dintre cele mai vechi lăcașuri de cult încă funcționale din zona Moldovei. Preotul Dumbravă spune că icoana este chiar mai veche decât biserica și provine de la un schit de călugări care a existat în apropiere la mijlocul anului 1700.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.