Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

10 pentru romania 004

Aproape jumătate dintre „stâlpii” proiectului „10 pentru folclor” sunt botoşăneni adoptaţi de Suceava, dar care joi seară au dovedit că nu au uitat de unde au plecat, nu şi-au uitat rădăcinile. Şi asta în cadrul spectacolului „10 pentru folclor”, găzduit de Casa de Cultură a Sindicatelor Botoşani, unde artişti suceveni şi botoşăneni au oferit un regal de muzică şi dansuri populare.

Printre aceştia, instrumentistul Leonard Zamă, maestrul coregraf Costinel Leonte precum şi unul dintre cei mai importanţi folclorişti ai ţării, George Sîrbu, care şi-a început cariera la Botoşani.

Scopul spectacolului este promovarea în rândul părinţilor şi cadrelor didactice, apoi implementarea în şcoli a unor materii opţionale în cadrul cărora elevii să studieze muzică populară, dansuri, meşteşuguri populare şi nu numai.

La Suceava, totul a pornit în 2016, de la iniţiativa Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava și a Televiziunii Intermedia, iniţiativă la care au aderat imediat Inspectoratul Școlar Județean Suceava şi Instituţia Prefectului-Judeţul Suceava. Rezultatul proiectului „10 pentru folclor” a dus la implementarea a 187 de opţionale dedicate studierii folclorului în literatură, artă plastică și muzicală, tehnologie, în 124 de şcoli gimnaziale, licee, palate şi cluburi ale copiilor şi în 21 de grădiniţe din judeţul Suceava.

Ulterior, proiectul a ajuns în Maramureş, iar acum a poposit în judeţul nostru. Astfel se explică prezenţa la Botoşani, joi seară, a prefectului judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi, a inspectorului şcolar general, Cristian Cuciurean şi a inspectorului şcolar pentru arte, Loredana Ceică, precum şi a iniţiatoarei proiectului, Mihaela Bârsan, de altfel prezentatoarea spectacolului. Delegaţia suceveană a fost întâmpinată de prefectul Dan Şlincu, de inspectorul şcolar general adjunct Otilia Sandu, inspectorul şcolar pentru arte, Laurenţiu Palade, şi directorul Direcţiei de Cultură, Dănuţ Huţu.

Împreună au asistat la spectacolul „10 pentru folclor”, în care Orchestra „Mugurelul”, condusă de prof. Marcel Dupu, a asigurat „compania muzicală” pentru Leonard Zamă, Angelica Flutur, Alexandru Brădăţan şi Grigore Gherman, dar şi pentru Iustina Irimia, Lorena Dupu şi Grupul Vocal „Cununiţa”. Deloc de neglijat este contribuţia Ansamblului de dansuri „Mărgineanca”, condus de Valentin Rău.

„Dacă pentru patrimoniul cultural material avem legislaţie, pentru patrimoniul cultural imaterial nu avem legi care să reglementeze conservarea lui, astfel că a fost lăsat aşa, la latitudinea noastră. Şi am avut o perioadă, din 1990 încoace, când priveam cu admiraţie spre Occident şi ni se părea că tot ce e mai bun şi mai frumos este acolo, şi uitam de ale noastre, de acasă. Cred că avem cu toţii o obligaţie să nu uităm acest patrimoniu şi să ne redobândim mândria de a fi român. Acest lucru trebuie să înceapă din şcoală şi cred că trebuia să înceapă alaltăieri, dar nu este târziu nici acum”, a declarat Mirela Adomnicăi, prefectul judeţului Suceava.

„Mi-aş dori ca acest proiect să funcţioneze şi la Botoşani pentru că şi noi, botoşănenii, avem o moştenire culturală şi populară de invidiat şi această bogăţie trebuie cultivată şi promovată pentru a nu ne pierde. Felicit organizatorii acestui spectacol, pe toţi cei care sunt implicaţi în acest proiect şi de asemenea, vreau să vă mulţumesc, doamnă prefect, pentru că aţi inclus şi Instituţia Prefectului Botoşani ca partener în acest proiect. Implementarea unui curs opţional de folclor în unităţile de învăţământ este benefică şi cu siguranţă ar stârni interesul mai multor copii pentru folclor, pentru meşteşugurile populare şi pentru cântecul popular. Dacă acest proiect ar face ca măcar o parte dintre copiii noştri să mai lase deoparte tabletele, calculatoarele sau telefoanele, măcar două ore pe zi, ar fi un câştig mare pentru noi”, a spus Dan Şlincu.

Finalitatea spectacolului din această seară va fi semnarea unui protocol instituţional, prin care judeţul Botoşani să continue, prin instituţiile sale, să organizeze zece astfel de spectacole în judeţ, tocmai pentru a promova aceste materii opţionale şi ulterior, includerea în programa şcolară a acestor obiecte de studiu.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

10 pentru romania 00410 pentru romania 00110 pentru romania 00210 pentru romania 00310 pentru romania 00510 pentru romania 00610 pentru romania 00710 pentru romania 00810 pentru romania 00910 pentru romania 01010 pentru romania 01110 pentru romania 01210 pentru romania 01310 pentru romania 01410 pentru romania 015
DorohoiNews.ro, 10-05-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro