Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu organizează în perioada 13-15 iunie Zilele Eminescu.
Manifestările debutează pe 13 iunie cu lucrările Colocviului de exegeză literară In honorem. Insurgența lui Ion Negoițescu, organizat în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu din Iași. Ediția de anul acesta a colocviului își propune să creioneze portretul unui exeget care: a impus cu fermitate criteriul estetic în judecata critică, într-o epocă a compromisurilor intelectuale și a confuziei valorilor, prin articolele incluse în volumul Scriitori moderni, dar și prin alte lucrări; a radicalizat discursul eminescologilor de până la el, prin studiul Poezia lui Eminescu (acțiunea de valorificare a postumelor „până la răsturnarea raportului valoric dintre acestea și antume” fiind numită de Petru Poantă „insurgența lui I. Negoițescu”); a revoluționat conceptul de istorie literară, renunțând complet la biografii, la „istoria propriu-zisă, politică, implicând-o însă în context”, prin Istoria literaturii române.
Lucrările colocviului se vor desfășura pe durata a două zile și vor fi organizate în două secțiuni de comunicări științifice (pe 13 iunie, în Amfiteatrul Laurențiu Ulici al Bibliotecii Naționale de Poezie Mihai Eminescu din Ipotești, între orele 11.00-13.00 și 14.00-16.30) și o masă rotundă (pe 14 iunie, la Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu din Iași, începând cu ora 11.00). La colocviu și-au anunțat participarea: Pompiliu Crăciunescu (Universitatea de Vest din Timișoara), Vasile Spiridon (Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău), Dinu Moscal (Institutul de Filologie Română „A. Philippide”), Magda Cârneci (PEN România), Simona Popescu (Universitatea din București), Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava), Alexandru Ovidiu Vintilă (Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”), Livia Iacob (Universitatea „A.I. Cuza” din Iași), Doru Scărlătescu (Universitatea „A.I. Cuza” din Iași), Ana Bantoș (Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți), Alexandru Bantoș (revista Limba română, Chișinău), Ioan Milică (Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu din Iași).
Pe data de 15 iunie, manifestările de comemorare a lui Mihai Eminescu vor începe la ora 10.00 cu un Te Deum ținut în Bisericuța familiei Eminovici. La ora 10.30 vor avea loc depuneri de flori la bustul poetului. De la ora 11.00, în Amfiteatrul Laurențiu Ulici al Bibliotecii Naționale de Poezie Mihai Eminescu din Ipotești, se va desfășura ceremonia de acordare a Premiului pentru traducerea și promovarea operei eminesciene unui traducător propus de un juriu național, din care fac parte: prof. Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), prof. Vasile Spiridon (Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău), prof. Andrei Terian (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu).
Inițiat de Memorialul Ipotești în anul 2011, premiul a fost acordat, de-a lungul timpului, traducătorilor: Chiril Covaldji (Rusia) – 2011; Geo Vasile (România) – 2012; Constantin Abăluţă (România) – 2013; Gisele Vanhese (Franţa) – 2014; Christian W. Schenk (Germania) – 2015; Adrian George Sahlean (SUA) – 2016; Enrique Nogueras Valdivieso (Spania) – 2017; Jean-Louis Courriol (Franța) – 2018. Laudatio pentru laureatul ediției 2019 al Premiului pentru traducerea și promovarea operei eminesciene va fi rostit de prof. Vasile Spiridon (Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău). Între orele 11.50 și 12.50, în Amfiteatrul Laurențiu Ulici se vor desfășura lecturile poetice sub genericul Poeți în dialog, cu participarea poetelor Magda Cârneci și Simona Popescu. Discuția va fi moderată de Lucia Țurcanu.
Magda Cârneci (n. 28 decembrie 1955) este poetă, critic de artă, eseistă, publicistă și traducătoare. Între 2007 și 2010 a condus Institutul Cultural Român din Paris. În prezent, este Președintele PEN România. A debutat editorial în 1980 cu volumul de poezie Hipermateria (Cartea Românească, București), semnat cu pseudonimul Magdalena Ghica. A publicat volumele de poezie: O tăcere asurzitoare (Eminescu, București, 1985); Haosmos (Cartea Românească, București, 1992); Psaume (Autre Temps, Marseille, 1997); Poeme/ Poems (Paralela 45, Pitești, 1989); Poeme politice (Axa, Botoșani, 1989); Haosmos și alte poeme (antologie; Paralela 45, Pitești, 2000); Trois saisons poetique (PHI, Luxemburg, 2008); Poeme TRANS (Tracus Arte, București, 2012), Viață (Paralela 45, Pitești, 2016) ș.a. Este autoarea volumului de proză FEM (Cartea Românească, București, 2011) și a eseului Arta anilor ′80. Texte despre postmodernism (Litera, București, 1996).
Simona Popescu (n. 10 martie 1965) este poetă, prozatoare și eseistă, conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București. A debutat editorial în 1990, cu volumul de poezie Xilofonul și alte poeme (Litera, București). În 1991, apare în volumul colectiv Pauză de respirație (Litera, București), alături de Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Marius Oprea, cei patru autori alcătuind Grupul de la Brașov. A mai publicat volumele de poezie: Juventus (Cartea Românească, București, 1994); Noapte sau zi (Paralela 45, Pitești, 1998); Juventus și alte poeme (antologie; Paralela 45, Pitești, 2004); Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie (Cartea Românească, București, 2006). Este autoarea eseurilor: Volubilis (Paralela 45, Pitești, 1998); Salvarea speciei. Despre suprarealism și Gellu Naum (Editura Fundației Culturale Române, București, 2000); Autorul, un personaj (Paralela 45, Pitești, 2015). A publicat romanul Exuvii (Nemira, București, 1997; reeditat în mai multe rânduri la Editura Polirom și ajuns în prezent la ediția a VII-a) și volumul de „critificțiune” Clava. Critificțiune cu Gellu Naum (Paralela 45, Pitești, 2004).
După lecturile poetice, începând cu ora 13.00, participanții la evenimentele de la Ipotești sunt invitați să viziteze expozițiile din incinta Memorialului. Începând ora 17.00, în amfiteatrul exterior al Memorialului Ipotești va avea loc un concert simfonic susținut de Filarmonica de Stat din Botoșani. Tot pe data de 15 iunie, la Muzeul Municipal din Iași/ Galeriile Anticariat „Dumitru I. Grumăzescu” va avea loc vernisarea expoziției itinerante Pe urmele Poetului – Spiru Vergulescu, care conține grafică din colecția de artă a Memorialului Ipotești. Evenimentul va fi moderat de Cotinel Munteanu.
Vă invităm să participați la evenimentele organizate de Memorialul Ipotești cu prilejul Zilelor Eminescu.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.