Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Fotografi din mai multe județe ale țării vor fi prezenți, în perioada 25-28 iulie 2019, la Ipotești pentru a participa la tabăra de artă fotografică, organizată de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu în parteneriat cu Fundația Judeteană Pentru Tineret Botoșani.
Scopul atelierelor, care au tema Căutându-l pe Eminescu, este de a acumula un material fotografic inspirat din viața și opera lui Mihai Eminescu, având ca principală sursă de explorare fotografică satul Ipotești și alte locuri de care se leagă numele Eminescu, locuri reflectate în opera sa.
Ateliere de fotografie vor fi coordonate de Marius Cinteză, fotograf profesionist. La ediția din acest an și-au anunțat participarea fotografi din Botoșani, Iași, Bacău și Vaslui.
Cele mai inspirate fotografii se vor regăsi într-un catalog al ediției şi într-o expoziție itinerantă organizată la Memorialul Ipotești și la cluburile foto participante la proiect.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.