Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Evenimentul a avut loc la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Dorohoi, fiind coordonat de dl Luca Radu Constantin, cu ocazia împlinirii a 543 de ani, de când Ştefan al III-lea Musat a făcut ultimele pregătiri de apărare a ţării împotriva invaziei otomane, conduse personal de sultanul Mahomed al II-lea.
Invitat a fost istoricul Gică Manole, activitatea desfăşurându-se în faţa a peste 20 de persoane, cei mai mulţi fiind elevi şi foşti colegi de şcoală al organizatorului cat si prieteni apropiati.
Dezbaterea principală a fost legată de lupta de apărare şi neatârnare a ţării - 26 iulie 1476 fiind data când Ştefan a fost înfrânt în lupta cu turcii-otomani, la Valea Albă – Războieni (localitate aflată azi în judeţul Neamţ). Împrejurările, excepţional de grave (irezistibila expansiune turceasca-otomană), l-au silit pe voievod la defensivă, la reacţiune, la consolidarea celor dobândite. Nici o altă epocă sau moment istoric din trecutul nostru nu ne dăruie un prilej atât de intens de a simţi aroma măreţiei până la care ar fi putut creşte istoria românească.
„Să devenim complici la o astfel de istorie a vieţilor noastre alături de comunitatea dorohoiană, conştientizând că noi împreună suntem făcătoril ei, iată că un prilej ca miracolul de a fi împreună să fie apreciat aşa cum se cuvine - cu fiecare moment contribuim la dezvoltarea culturală a oraşului Dorohoi – prin exemple de înţelepciune, patriotism şi cinstire a înaintaşilor aducând ceva în plus clipei atât de trecătoare.” a precizat organizatorul, Luca Radu Constantin.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.