Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

tabara Parohia Dealu Mare 03

În perioada 8-10 august, parohia Dealu Mare a fost gazda unui eveniment inedit, cea de-a doua ediție a „Taberei din pridvorul satului”, proiect inițiat și susținut de Departamentul de Misiune pentru Tineret al Mitropoliei  Moldovei și Bucovinei prin Asociația Tineretul Ortodox Român, având ca parteneri: Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, Parohia „Sfântul Dumitru” Dorohoi, Parohia „Sfinţii Împăraţi” Dorohoi, Parohia „Sfinţii Voievozi” Racovăţ, Parohia „Sfinţii Arhangheli” Satu Nou şi Parohia „Sfântul Nicolae” Iezer.

Scopul acestui proiect se poate circumscrie în dorința Bisericii de a fi alături copiilor și tinerilor care locuiesc în zone defavorizate și de a le oferi în timpul vacanței de vară un program educativ, cultural, artistic și interactiv în cadrul căruia tinerii să aibă parte de modele și experiențe formatoare care să-I apropie de Biserică prin împărtășirea valorilor creștin ortodoxe și încurajarea dialogului dintre ei.

Beneficiarii taberei au fost 110 de copii din parohiile menţionate mai sus, cu vârsta între 8-16 ani. Programul evenimentului a inclus: Sfânta Liturghie, oficiată de preoţii coordonatori: P.C. Pr. Muha Constantin, P.C. Pr. Pintili Elidor, P.C. Budacă Teodor, P. C.Pr. Șoptică Ciprian, P. C. Pr. Grigore Iulian, în timpul căreia copiii şi tinerii care au fost spovediţi, s-au împărtăşit cu Sfintele Taine, precum şi ateliere de muzică, spiritualitate, dans, tir cu arcul, prim ajutor, creaţie, orientare în natură, comunicare și relaționare, economie, vânătoarea de comori, activităţi sportive. Cele opt ateliere de lucru care ne-au purtat pe ulițele copilăriei și ale satului românesc de altădată au fost coordonate de cei 12 voluntari veniți de la Iași. Reușita activităților a confirmat încă odată că satul românesc poartă în el ființa și frumusețea neamului românesc, iar copilăria poate deveni un timp al amintirilor fericite atunci când jocul redevine spațiu și mod de viață pentru copii.

Una dintre activitățile interactive care au suscitat interesul micuților participanți a fost „Ora cu preotul”, în cea de-a doua zi a taberei, în timpul căreia preoții implicați în organizarea taberei au purtat în dialog cald și deschis, pe teme de credință și spiritualitate, răspunzând la întrebările adresate de copii și tineri. Reușita acestui moment nu a constat doar în purtarea dialogului în sine, ci a arătat cât de interesați sunt copiii și tinerii generației actuale de multe lucruri legate de viață și de credință și mai ales, nevoia firească de a fi ascultați și înțeleși, dovedind în astfel de momente frământări și întrebări existențiale care depășesc de multe ori chiar preocupările noastre ale celor mai mari.

Aducem calde mulțumiri partenerilor noștri care ne-au sprijinit la buna organizare a celei a doua ediții, a Taberii din pridvorul satului, precum și doamnelor din Comitetul Parohial care prin truda și implicarea lor au făcut ca tabăra de copii să devină un timp ziditor trăit în familia Bisericii noastre. În acest an, tabăra găzduită de parohia noastră a avut ca oaspeți pe realizatorii Emisiunii „Tineri pentru tineri”, difuzată de postul de Televiziune Somax din Botoșani. Emisiunea „Niciun copil fără vacantă”, realizată de către Oana Maxim și Cristian Tofan, în cea de-a doua zi a taberei, a fost difuzată pe data de 15 august și pe Radio Trinitas. Emisiunea poate fi vizionată și pe internet, la adresa (pr. Apetrei Ionuț-Ștefan)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

tabara Parohia Dealu Mare 03tabara Parohia Dealu Mare 02tabara Parohia Dealu Mare 04tabara Parohia Dealu Mare 05tabara Parohia Dealu Mare 06tabara Parohia Dealu Mare 07tabara Parohia Dealu Mare 08tabara Parohia Dealu Mare 09tabara Parohia Dealu Mare 10tabara Parohia Dealu Mare 11tabara Parohia Dealu Mare 12
DorohoiNews.ro, 20-08-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro