Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La intrarea principală a Parcului „M. Eminescu” Botoșani va avea loc, sâmbăta 7 septembrie 2019, ora 12.00, vernisajul expoziției de fotografie „Căutându-l pe Eminescu”.
În luna iulie 2019, la Ipotești și în alte locații din județul Botoșani, fotografi din trei județe au participat la seminarii teoretice, demonstrații și aplicații practice despre tehnica și arta fotografiei activități din cadrul proiectului Tabăra Națională de Fotografie „Căutându-l pe Eminescu”, proiect realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Botoșani, organizat de Fundația Județeană de Tineret Botoșani în colaborare cu Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu. La organizarea acestei activități am primit și sprijinul Clubului FOCUS Botoșani, al Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Botoșani și Europe Direct.
Dintre fotografiile realizate de participanții la tabără, o parte au fost selectate pentru a fi expuse și pentru a realizarea unui album foto al proiectului. În urma selecției, după teme prestabilite a rezultat această expoziție de fotografie care a fost deja vernisată în Iași și Bacău.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.