Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În data de 22 februarie 2020, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob" din Dorohoi, a fost gazda unei întâlniri organizate de membrii Asociației Tinerilor Ortodocși Români, filiala Dorohoi, numite „SEARA ROMÂNEASCĂ".
Tinerii ortodocși au avut ocazia de a purta în această seară mult așteptată elemente din portul popular, predominând ia, arătând o frumoasă imagine a adolescenților plini de prietenie, jovialitate, iubire față de credință și de tradițiile și obiceiurile nemului nostru. De asemenea, nu aveau cum să lipsească sarmalele, cozonacul și alte mâncăruri tradiționale, pregătite de tineri sau de părinții acestora, care au răspuns afirmativ inițiativei asociației. În plus, muzica populară ne-a adus pe toți în ringul de dans unde ne-am bucurat de minunatele clipe de neuitat petrecute împreună.
Această activitate ne-a arătat, și în acest an, că tinerii credincioși știu să-și arate prietenia și să gestioneze fiecare întâlnire, dar, cel mai important, știu să-l poarte pe Dumnezeu în sufletele lor. În urma acestei bucurii împărtășite, am reușit să realizăm amintiri frumoase, de neuitat ale vârstei adolescenței și să consolidăm prietenii pentru o viață întreagă.
Și în acest dată, am fost sprijiniți de părintele coordonator Claudiu Foca și de părintele Marius Onofrei care au luat parte alături de noi la această seară. De asemenea, mulțumim tinerilor responsabili ai ATORului și în mod special, Părintelui Director Constantin Muha care, în fiecare săptămână, ne deschide larg porțile Seminarului Teologic unde ne putem desfășura diferitele activități dedicate tinerilor ortodocși. (Erika Buliga - membru Ator, Dorohoi)
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.