Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Sfântul Ștefan a fost întâiul mucenic ce și-a dat viața pentru credință. El a fost și primul dintre diaconi, ales la propunerea Sfinților Apostoli. Află ce semnificație are numele, dar și care sunt cele mai cunoscute și urmate tradiții și obiceiuri de Sfântul Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie.
Cine a fost Sfântul Ștefan După întemeierea Bisericii, apostolii, aleşi dintre bărbaţii „plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune” au fost chemaţi să slujească în lăcaşele de cult şi să se asigure că tradiţia este respectată la mesele comune.
Au fost şapte apostoli, primul dintre ei fiind Ştefan. Alături de ceilalţi şase – Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmenă şi Nicolae -, a predicat cuvântul Evangheliei, a botezat şi a ținut slujbe. Rolul apostolilor era foarte important şi a dus, în timp, la o Biserică puternică, în care oamenii veneau să-şi caute alinarea sufletească.
Sfântul care a fost acuzat de blasfemie
Arhidiaconul Ștefan l-a cunoscut pe Mântuitorul Iisus, la picioarele căruia a făcut adevărata școală a credinței și înțelepciunii. El a fost martorul Învierii Domnului și Înălțării Sale la cer, dar și al Pogorârii Duhului Sfânt. Pentru că el predica aceste adevăruri, a stârnit furia fariseilor și a conducătorilor evrei care îl doreau mort. De aceea, l-au acuzat în mod fals de blasfemie contra lui Moise și a lui Dumnezeu și a fost judecat și omorât cu pietre.
Fiindcă era un adevărat creștin, el i-a iertat pe cei care l-au ucis, întocmai ca Iisus Hristos, spunând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Iar Dumnezeu a ascultat rugăciunea Sfântului Ştefan, căci pe locul unde a fost ucis el se afla un tânăr care se numea Saul, fariseu, care păzea hainele celor care aruncau cu pietre în Ştefan, și care va deveni, din cel mai mare prigonitor al creştinilor, însuși
Când este sărbătorit Sfântul Ștefan
Pe data de 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, îi serbăm pe toți cei care poartă numele de Ștefan. Potrivit datele de la Ministerul Afacerilor Interne, numele Sfântului Ştefan este purtat de aproximativ 422.000 de români, dintre care: 305.000 sunt bărbaţi; 117.000 femei.
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ștefan
Dintre bărbaţi, 273.000 poartă numele Ştefan, 18.000 se numesc Istvan şi 8.700 au fost botezaţi Fănel. De asemenea, 3.300 dintre bărbaţi se numesc Ştefănel, 1.000 care au numele Ștefănuț şi pe 580 îi cheamă Fane. Dintre femeile sărbătorite, 80.464 se numesc Ştefania, 22.630 sunt Ştefana şi 9.193 Fănica.
Semnificația numelui Ștefan
Sfântul, al cărui nume, în limba greacă, înseamnă „cunună”, a fost condamnat la moarte în anul 33, pentru că propovăduia credinţa în rândul oamenilor.
Tradiții și obiceiuri - Ce este bine să faci de Sfântul Ștefan
În această zi, se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere care poartă numele mucenicului Ştefan.
Creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de mult timp cu persoane orgolioase este bine să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi.
Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.
În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, uns cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, care amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan, se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci.
Rugăciune către Sfântul Ștefan
„Ne-a răsărit el, primul mucenic,
Ucis cu pietre, că era prea bun,
Diacon tânăr, vrednic ucenic,
De care Scrierile Sfinte spun…
Nu a murit până n-a luminat,
– Exemplu viu de rugăciuni fierbinţi -,
Pe cei ce Raiul sfânt au căutat,
Şi l-au găsit în oamenii cei sfinţi.
Aşa ne luminează şi pe noi,
Sfinte Ştefane, şi noi am greşit,
Cum i-ai iertat pe oamenii cei răi,
Te roagă lui Hristos necontenit;
Te roagă pentru noi,cei păcătoşi,
Ce azvârlim cu pietre în minuni,
Să fim şi noi ca tine, credincioşi,
Şi decât suntem, să fim… mult mai buni!”.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.