Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Vineri în incinta Bisericii după Evanghelie „Betel" din Dorohoi într-o sală arhiplină a avut loc o reprezentaţie cu totul şi cu totul deosebită. Aici s-a desfăşurat un spectacol ce a constat într-o piesă de teatru creştină intitulată „Porţile Raiului, Flăcările Iadului". Activitatea a început la ora 19:00, iar deviza piesei a fost „o reprezentaţie ce nu va putea fi uitată!".
Mulţi dintre tinerii dorohoieni au fost profund influenţaţi de afişul prin care organizatorii de la Betel au ales să îşi facă cunoscut evenimentul. Înfăţişând mai multe figuri biblice şi punându-se accentul pe idea de foc, mulţi privitori au încercat o senzaţie de teamă, însă piesa le-a descifrat mesajul afişului.
Tema principală a fost cum se întâmplă de obicei în astfel de reprezentaţii, sufletul uman şi nenumăratele sale poticneli de pe drumul pe care îl numim viaţă. Actorii au încercat să le arate spectatorilor unde te poate duce o simplă greşeală şi cât efort este necesar pentru a reintra în graţiile Domunului. S-a pus accent şi pe lipsa de pioşenie a omului care a ajuns să se considere stăpânul absolut al vieţii sale ignorând ideea de divinitate. Titlul „Porţile Raiului, Flăcările Iadului" ne-a transmis imediat ideea de judecată de apoi, când sufletul va ajunge fie în iad, fie în rai, în funcţie de ceea ce a săvârşit în viaţa pământească.
Astăzi va avea loc de la ora 19:00 încă o reprezentaţie, astfel că cei dornici să vadă piesa o pot face. Merită întrucât spectacolul are rolul de a reaminti că în final nu rămâi cu nimic din ceea ce ai adunat material în viaţa, căci doar ce ai strâns la nivel de „materie sufletească" va merge cu tine... (DorohoiNews.ro, Adriana D.)
Autor: DorohoiNews.ro
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.