Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Cu multă bucurie, credincioșii parohiei Dealu Mare, vă invită să participați, duminică, 08 august 2021, la slujba de sfințire a Bisericii din Cimitirul parohial al localității Dealu Mare, Dorohoi.
Lucrările de construcție au început în anul 2016 cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei Și Bucovinei, în cimitirul parohiei, pe terenul dat spre folosință parohiei de către Primăria Municipiului Dorohoi. Biserica este construită din cărămidă, pe o temelie din beton și acoperită cu tablă. În perioada 2017-2019 biserica a fost împodobită cu pictură în tehnica „fresco” executată de pictorul Gheorghe Drăgoi, catapeteasma fiind pictată de pictorul Rusu Adrian. Aceste lucrări au fost realizate din donațiile credincioșilor din parohie și din zona Municipiului Dorohoi și cu sprijinul financiar al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, al Secretariatului de Stat pentru Culte și al Primăriei Municipiului Dorohoi.
Lângă biserică s-au construit în luna iulie 2021 de către constructorul de biserici Ion Păscăreanu, fiu duhovnicesc al parohiei, un frumos altar de vară și o clopotniță de lemn.
Slujba de sfinţire va fi săvârșită către înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei Și Bucovinei și de PS Veniamin, episcop al Basarabiei de Sud, înconjurați de un sobor de preoţi și diaconi.
Programul liturgic este următorul:
Ora 7:30 primirea Ierarhilor,
Ora 8:00 Slujba de Sfințire a Bisericii de cimitir,
Ora 9:00 Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, pe un podium amenajat în incinta cimitirului.
Aducem alese mulțumiri ctitorilor, binefăcătorilor și închinătorilor acestei Sfinte Biserici, numită de vrednicul de pomenire Pr. Prof. Muha Constantin, datorită așezării ei și frumuseții locului, „un Tabor duhovnicesc al Dorohoiului”.
Vă așteptăm cu drag!
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.