Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pelerinaj

Sărbătorile Iașului vor avea loc, anul acesta, sub amprenta pandemiei de COVID-19, fără concerte, a declarat, joi, primarul Mihai Chirica. Întrebat dacă la Pelerinajul de Sfânta Parascheva se vor închina doar ieșenii, primarul Iașului a spus că ar fi profund neconstituțional.

"De la zi la zi, o parte din aceste evenimente cad unele după altele, pentru că trecerea de la un scenariu la altul ne va obliga să abordăm într-o altă manieră aceste sărbători.", a declarat Chirica.

"Astăzi (joi - n.r.) intrăm în scenariu roșu (...) și începem numărătoarea de 14 zile. Asta înseamnă că data de 14 octombrie ne prinde exact la sfârșitul perioade de scenariu roșu, fără a putea concretiza dacă mai putem gândi și un alt scenariu mai pozitiv decât cel pe care îl avem în momentul de față. Deci e clar că nu putem da înapoi având în vedere infectările zilnice care sunt raportate, nu putem, din păcate, să mergem decât spre scenariu de peste 4 la mie”, a mai precizat primarul Iașiului.

Zilele Iașiului, fără concerte și o parte din târgurile propuse
„Nu va mai fi concert pentru că nu vom putea organiza concert în care să încorsetăm doar 1.000 de spectatori într-un concert public. Automat nici nu putem să creăm o bază de selecție atât de restrictivă încât să sortăm cetățenii Iașului până la limita de 1.000 pentru toți merită să se bucure de sărbătorile Iașului. Deci nu va fi concert.

Probabil vor pica și o parte din târgurile pe care noi le-am propus în desfășurarea acestui eveniment. Ne vom concentra în special spre evitarea pandemiei prin asigurarea măsurilor de protecție pentru cei care vor dori să participe la evenimentul religios care va fi mult mai judicios organizat pe spații despărțite unele de altele, cu panouri video pe care vrem să le punem la dispoziție, cu fluxuri de circulație, fără să intre în contact un flux cu celălalt și altele, astfel încât sărbătorile să nu treacă cum au trecut anul trecut”, a mai spus Chirica.

Mihai Chirica, întrebat dacă la Hramul Sfintei Parascheva vor putea participa doar cei care au buletin de Iași

„Nu știu, dar nu cred, pentru că toate măsurile impuse de prezența unei localități în diferite scenarii nu vizează apartenența. Din punctul meu de vedere dacă vreți să mă credeți, ca și om al statului român, între a da o restricție cu caracter general care vizează orice cetățean al acelui stat - pentru noi, România - și a da restricții cu caracter local prin care spui că numai ieșenii au voie să se închine la Cuvioasa Parascheva, dacă ar fi să mă întrebați pe mine, ca inginer, a fost abuziv.

Nu poți să dai o restricție cu un caracter local într-un stat democratic. Ori dai una cu caracter general și atunci nimeni și toți o respectă, ori lași ca lucrurile să decurgă de la sine și nu cred că se va mai ajunge acolo, pentru că este total din perspectiva mea neconstituțional”, a răspuns primarul Iașului.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

pelerinaj
DorohoiNews.ro, 02-10-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de colegii nostri, as. Macovei ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Vând grădină 1176 m.p.

Vând grădină 1176 m.p.
utilitati:temelie casa,garaj 6-6m.p. foisor 2-3m .acoperit,apa curenta,instalat electricitate,posibilitate ...

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi
Vând casă cu teren intravilan. Casa este compusă din : DEMISOL alcătuit din : garaj, cameră ...

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei
Apartament 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona Bulevardul ...

Închiriez apartament în Dorohoi

Închiriez apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere in zona plevnei cu toate utilitatile mobilat la partier. Pentru relatii ...

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi
Vând apartament 2 camere decomandate, suprafață 54mp, cărămidă, Et 2, GFP, ac, loc parcare ...

Ofer o cameră pentru închiriere

Ofer o cameră pentru închiriere
Ofer o cameră pentru închiriere, pentru o persoană singură. Relații la: 0756390674

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu
Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu. Relatii la telefon 0745043906. Rog seriozitate.

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro