Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Carnavalul Zapezii_folclor_053

În apropierea sărbătorilor de iarnă, Clubul Copiilor Dorohoi organizează Concertul tradițional „Carnavalul Zăpezii”, ajuns, în acest an, la ediția a XXII-a. Prima seară de spectacol s-a desfășurat la Sala Teatrului Dorohoi, joi, 16 decembrie 2021. 

Concertul „Carnavalul Zăpezii” este un eveniment organizat de Clubul Copiilor Dorohoi, sub egida Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, împreună cu partenerii: Primăria Municipiului Dorohoi, Asociaţia „Mugurelul” Dorohoi, Centrul Național de Informare Turistică Dorohoi, Casa Municipală de Cultură. 

În prima zi de spectacol au evoluat elevi de la cercurile:
-„Orchestră populară” – Orchestra „Mugurelul”, soliști vocali, soliști instrumentiști, coordonator prof. Marcel Dupu;
-„Dansuri populare” – Formația de dansuri populare „Brâulețul” instruită de prof. Constantin Dicu;
-„Educație civică” – elevi din Trupa de teatru „Amicii”, coordonați de prof. Irina-Maria Miron.
Spectatorii au fost colindați de Grupul vocal „Cununița” al Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani,  invitat în spectacol, sub coordonarea prof. Lorena Andrișan-Dupu. 

Prezentatori: elevii Ioana Cuțic și Ștefan Onofrei (cercul „Educație civică”).

Astăzi, 17 decembrie, se va desfășura a doua parte a spectacolului, în care vor evolua grupurile vocale „Voces”, „Junior” și „Meloritm”, soliști de muzică ușoară și folk de la cercul „Muzică folk – Muzică ușoară” și Formația de dans modern „Sparks”. 

Toți copiii participanți în cele două zile de spectacol primesc daruri de la primarul municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu. 

Ediția a XXII-a s-a desfășurat într-un decor aranjat în scenă de prof. Mihaela-Laura Bolohan. Cu acest prilej, s-a organizat și Expoziţia de pictură „Decembrie în sărbătoare”, coordonată de prof. Daniel Puhăcel. Inginer de sunet: Constantin Scripcariu.

 „Copii talentați, părinți entuziasmați, atmosferă de sărbătoare, iată ingredientele unui spectacol reușit. Carnavalul Zăpezii este una dintre activitățile educative permanente ale Clubului Copiilor Dorohoi, un eveniment în care elevii noștri demonstrează dobândirea de competențe în domeniul cultural-artistic. Elevii care vor evolua astăzi sunt nerăbdători să dăruiască spectatorilor o seară de neuitat.” (Marcel Dupu)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Carnavalul Zapezii_folclor_053Carnavalul Zapezii_folclor_001Carnavalul Zapezii_folclor_002Carnavalul Zapezii_folclor_003Carnavalul Zapezii_folclor_004Carnavalul Zapezii_folclor_005Carnavalul Zapezii_folclor_006Carnavalul Zapezii_folclor_007Carnavalul Zapezii_folclor_008Carnavalul Zapezii_folclor_009Carnavalul Zapezii_folclor_010Carnavalul Zapezii_folclor_011Carnavalul Zapezii_folclor_012Carnavalul Zapezii_folclor_013Carnavalul Zapezii_folclor_014Carnavalul Zapezii_folclor_015Carnavalul Zapezii_folclor_016Carnavalul Zapezii_folclor_017Carnavalul Zapezii_folclor_018Carnavalul Zapezii_folclor_019Carnavalul Zapezii_folclor_020Carnavalul Zapezii_folclor_021Carnavalul Zapezii_folclor_022Carnavalul Zapezii_folclor_023Carnavalul Zapezii_folclor_024Carnavalul Zapezii_folclor_025Carnavalul Zapezii_folclor_026Carnavalul Zapezii_folclor_027Carnavalul Zapezii_folclor_028Carnavalul Zapezii_folclor_029Carnavalul Zapezii_folclor_030Carnavalul Zapezii_folclor_031Carnavalul Zapezii_folclor_032Carnavalul Zapezii_folclor_033Carnavalul Zapezii_folclor_034Carnavalul Zapezii_folclor_035Carnavalul Zapezii_folclor_036Carnavalul Zapezii_folclor_039Carnavalul Zapezii_folclor_037Carnavalul Zapezii_folclor_038Carnavalul Zapezii_folclor_040Carnavalul Zapezii_folclor_041Carnavalul Zapezii_folclor_042Carnavalul Zapezii_folclor_043Carnavalul Zapezii_folclor_044Carnavalul Zapezii_folclor_045Carnavalul Zapezii_folclor_046Carnavalul Zapezii_folclor_047Carnavalul Zapezii_folclor_048Carnavalul Zapezii_folclor_049Carnavalul Zapezii_folclor_050Carnavalul Zapezii_folclor_051Carnavalul Zapezii_folclor_052Carnavalul Zapezii_folclor_054Carnavalul Zapezii_folclor_055
DorohoiNews.ro, 17-12-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de colegii nostri, as. Macovei ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Vând grădină 1176 m.p.

Vând grădină 1176 m.p.
utilitati:temelie casa,garaj 6-6m.p. foisor 2-3m .acoperit,apa curenta,instalat electricitate,posibilitate ...

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi
Vând casă cu teren intravilan. Casa este compusă din : DEMISOL alcătuit din : garaj, cameră ...

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei
Apartament 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona Bulevardul ...

Închiriez apartament în Dorohoi

Închiriez apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere in zona plevnei cu toate utilitatile mobilat la partier. Pentru relatii ...

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi
Vând apartament 2 camere decomandate, suprafață 54mp, cărămidă, Et 2, GFP, ac, loc parcare ...

Ofer o cameră pentru închiriere

Ofer o cameră pentru închiriere
Ofer o cameră pentru închiriere, pentru o persoană singură. Relații la: 0756390674

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu
Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu. Relatii la telefon 0745043906. Rog seriozitate.

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro