Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Cor

Din inima Dorohoiului, în aceste zile speciale, răsună glasuri, imnuri și cântări, interpretate de elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, care vestesc Nașterea Domnului Iisus Hristos.

Postul Crăciunului este un prilej de bucurie, de armonie și comuniune în casele românilor de pretutindeni. Pe lângă mult așteptata bucurie a revederii cu cei dragi în sânul fiecărei familii, trebuie să ne amintim și de însemnătatea nașterii pruncului Iisus în ieslea din Betleem. Cei mai apropiați și în măsură să vă aducă acum mai aproape de Hristos sunt tinerii, care, prin glasul lor și prin cântările specifice, vă colindă pentru a vă bucura, pentru a continua tradiția și pentru a aduce în casele dumneavoastră vestea cea bună a nașterii Domnului. 

Elevii și cadrele didactice de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob" din Dorohoi, vă invită mai aproape de Dumnezeu și de Fiul Născut în ieslea Betleemului. Corul HARIS, Corul AGNUS și Grupul vocal SIMBOL dirijate de Prof. Răzvan Gabriel Sarafim, precum și corul SFÂNTA PARASCHEVA, dirijat de tânărul Ștefan Teodor Apetrei, elev în clasa a XI-a, vă prezintă un colaj de colinde ortodoxe.

Aducem mulțumiri echipei New Perspective of Art, prietenilor noștri Dragoș Buchi și Cosmin Gorgan pentru montajul și imaginile de înaltă calitate, mulțumiri pentru găzduire Părintelui Ionuț Ștefan Apetrei și pentru toată susținerea Părintelui Director Petru-Georgel Chichioacă.

Crăciunul să fie și să rămână bucurie Sfântă în viața și în casele dumneavoastră! 

Primiți colinda noastră?

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Cor
DorohoiNews.ro, 23-12-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

24.12.2021 la 11:51

Foarte frumos! Cinste acestor tineri superbi. Felicitari Razvan! Un adevarat talent! Craciun Fericit!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de colegii nostri, as. Macovei ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Vând grădină 1176 m.p.

Vând grădină 1176 m.p.
utilitati:temelie casa,garaj 6-6m.p. foisor 2-3m .acoperit,apa curenta,instalat electricitate,posibilitate ...

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi
Vând casă cu teren intravilan. Casa este compusă din : DEMISOL alcătuit din : garaj, cameră ...

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei
Apartament 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona Bulevardul ...

Închiriez apartament în Dorohoi

Închiriez apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere in zona plevnei cu toate utilitatile mobilat la partier. Pentru relatii ...

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi
Vând apartament 2 camere decomandate, suprafață 54mp, cărămidă, Et 2, GFP, ac, loc parcare ...

Ofer o cameră pentru închiriere

Ofer o cameră pentru închiriere
Ofer o cameră pentru închiriere, pentru o persoană singură. Relații la: 0756390674

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu
Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu. Relatii la telefon 0745043906. Rog seriozitate.

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro