Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

busuioc-perna

Pe data de 6 ianuarie este mare sărbătoare în calendarul ortodox. Pentru acest moment există o serie de oiceiuri și superstiții care le indică românilor ce e bine și mai ales ce nu este bine să facă de Bobotează! Una dintre ele se referă, însă, la noaptea de 5 ianuarie spre 6 ianuarie, când este Ajunul Bobotezei.

Ce este absolut obligatoriu să facă fetele?
Sărbătoarea Botezului Domnului sau Boboteaza semnifică sfinţirea apelor din întrega lume, a întregii creaţii, după cum Iisus Domnul s-a coborât în râul Iordan pentru botez. Pentru această zi există o serie de obiceiuri, tradiții și superstiții care sunt respectate an de an de credincioși. Una dintre ele se referă însă la Ajunul Bobotezei.

În noaptea de 5 spre 6 ianuarie, adică în Ajun de Bobotează, fetele îşi pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul. Se spune că fetele nemăritate își visează ursitul, iar în acest sens se pune sub pernă o crenguță de busuioc primită de la preot. Fata care posteşte, se roagă cu credinţa şi aşază acest busuioc sub pernă în ajunul Bobotezei are şanse mari să îşi viseze alesul în această noapte. Băiatul pe care-l vor visa va fi cel cu care ce vor căsători.

Pe lângă busuiocul pus sub pernă, tinerele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase.

O altă superstiție spune că cei care reuşesc să nu mănânce şi să nu bea nimic în această zi vor avea parte de noroc, sănătate şi binecuvântare de la Dumnezeu pe tot parcursul anului.

În trecut, fetele tinere și femeile necăsătorite puneau busuioc la streașina casei, iar dacă, a doua zi, îl gaseau plin de chiciură, însemna că se vor mărita cu un băiat bogat. Se mai spune că fetele care alunecă pe gheaţă şi cad în această zi se vor mărita sigur până la sfârşitul anului. Se pare că este valabil şi pentru băieţi.

În multe zone din ţară există o tradiţie foarte răspândită, împlinită de fiecare tânără care vrea să ştie cu cine se va căsători. Ea pregăteşte în Ajunul Bobotezei o turtă din făină sărată cu apă, iar bărbatul care îi aduce în vis o cană cu apă, să-i potolească setea, este ursitul ei.

în Ajunul Bobotezei, se spune că cine va strănuta va fi norocos tot anul. Când preotul vine pe la case cu Iordanul, vestind Boboteaza, gospodarii sunt atenţi să audă dacă îi scârţâie zăpada sub picioare, semn că anul ce tocmai începe va fi unul bogat şi rodnic. Bătrânii spun că cine va strănuta în ziua de ajun de Bobotează va fi norocos tot anul.

Un alt obicei legat de măritişul fetelor tinere este cel al consumării unei turte de făină sărate înainte de culcare. Dacă visezi că un bărbat îţi va aduce apă pentru a-ţi potoli setea, acel bărbat este ursitul tău.

În unele zone ale țării se respectă ritualul lumânărilor de Bobotează. Într-o farfurie cu apă se lasă să plutească două lumânări, una reprezentând fata şi cealaltă băiatul pe care fata îl place. Se spune că dacă lumânările sunt atrase una spre cealaltă şi se întâlnesc, fata îşi va uni destinul cu cel al bărbatului iubit.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

busuioc-perna
DorohoiNews.ro, 05-01-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Cu profundă durere în suflet, Clubul Sportiv Juniorul Dorohoi anunță trecerea în neființă ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel Surigiu!

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel  Surigiu!
Plecarea ta lasă un gol uriaș în inima mea, dar amintirle vor rămâne veșnic vii. Odihnește-te ...

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi
Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi, toate utilitățile. Relații la telefon: 0748993952

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi
Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi. Este mobilat și utilat. Se închiriază ...

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi

Vând garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi
Vând garsonieră UTILATĂ și MOBILATĂ (29 metri pătrați) pe str. ALEEA CRIVA, ETAJ 1, cu vedere ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro