Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_54

După o pauză de trei ani, Festivalul-Concurs Internațional „Mugurelul”, ediția a XVI-a, a readus iubirea față de folclorul românesc în municipiul nostru, prin intermediul soliștilor vocali și instrumentiști care au evoluat sâmbătă, 26 iunie 2022, pe scena din parcul Brazi, vremea favorabilă completând tabloul unei întâlniri de așa anvergură.

Numărul mare de participanți la Festivalul – Concurs Internațional dovedește înclinația tinerei generații către tradiții, muzică de calitate, dragostea și respectul față de folclorul muzical-coregrafic ce a consacrat România. 

Concurenții și-au  prezentat, cum au știut mai bine, talentul și virtuozitatea în fața juriului, format din personalități de seamă ale culturii tradiționale,  fiind acompaniați de orchestra „Mugurelul”, sub conducerea muzicală a prof. Marcel Dupu. Categoriile de vârstă care au evoluat în cadrul concursului au fost: 7-10 ani, 11-12 ani, 13-15 ani și 16-18 ani. 

De asemenea, programul a fost presărat cu momentele invitaților speciali, respectiv: formația de dansuri populare „Stejărelul” - Școala Gimnazială „Mihai Kolgălniceanu” Dorohoi, coordonator: prof.Leonid Enea,  soliștii vocali de la Centrul Raional de Creație al Copiilor – Ungheni (Republica Moldova), acompaniați de Orchestra „Mugurelul”, grupul instrumental „Izvorașul” al Palatului Copiilor Vaslui și grupul vocal „Mândruțele”, Perieți, jud. Olt.

Deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Muzică Populară „Mugurelul”, ediția a XVI-a a fost oferită publicului de primarul municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu și de directorul festivalului, prof. Marcel Dupu, după care, cei prezenți, au ținut un moment de reculegere pentru regretatul artist, Iulian Cojocaru, fost membru al Orchestrei „Mugurelul”, de la vârsta de 7 ani. A doua zi de festival va debuta cu parada portului popular, duminică, 26 iunie 2022, ora 11.00.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_54Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_01Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_02Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_03Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_04Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_05Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_06Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_07Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_08Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_09Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_10Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_11Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_12Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_13Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_14Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_15Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_16Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_17Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_18Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_19Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_20Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_21Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_22Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_23Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_24Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_25Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_26Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_27Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_28Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_29Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_30Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_31Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_32Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_33Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_34Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_35Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_36Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_37Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_38Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_39Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_40Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_41Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_42Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_43Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_44Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_45Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_46Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_47Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_48Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_49Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_50Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_51Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_52Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_53Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_55Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_56Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_57Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_58Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_59Festivalul Mugurelul 2022_ziua 1_60
DorohoiNews.ro, 26-06-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de colegii nostri, as. Macovei ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Vând grădină 1176 m.p.

Vând grădină 1176 m.p.
utilitati:temelie casa,garaj 6-6m.p. foisor 2-3m .acoperit,apa curenta,instalat electricitate,posibilitate ...

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi
Vând casă cu teren intravilan. Casa este compusă din : DEMISOL alcătuit din : garaj, cameră ...

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei
Apartament 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona Bulevardul ...

Închiriez apartament în Dorohoi

Închiriez apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere in zona plevnei cu toate utilitatile mobilat la partier. Pentru relatii ...

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi
Vând apartament 2 camere decomandate, suprafață 54mp, cărămidă, Et 2, GFP, ac, loc parcare ...

Ofer o cameră pentru închiriere

Ofer o cameră pentru închiriere
Ofer o cameră pentru închiriere, pentru o persoană singură. Relații la: 0756390674

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu
Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu. Relatii la telefon 0745043906. Rog seriozitate.

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro