Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Carte (6)

De Ziua Internațională a Educației, primăria comunei Ibănești împreună cu școala ”Ștefan Cel Mare” din satul Ibănești au organizat un eveniment cultural ce a avut în prim plan educația, onoarea și excelența, unde au participat oameni a căror activitate desfășurată a fost realizată la cel mai înalt nivel, cu profesionalism, demnitate și pasiune, activitate ce a țintit încă de la început orizontul excelenței.

Un eveniment unic în cadrul căruia s-a realizat lansarea a 3 cărți:
- „Țara codrilor Herței- Ibănești”- domnul profesor Vitcu Octavian;
- „Te alint cu gingășie”- doamna profesor Culiceanu Georgeta;
- „Ibănești-Oameni și Suflet”- domnul primar prof. ing. Romică Magopeț

„Cartea pe care o avem astăzi în față arată o prezentare în timp a comunei, evoluția acesteia pentru că suntem într-un proces continuu de dezvoltare este viața socială, economică, credință, familie, tot ceea ce înseamnă Ibăneștiul. Este o dovadă și un lucru care v-a rămâne pentru generațiile următoare astfel încât să cunoască tot ceea ce s-a întâmplat.”, a declarat primarul comunei Ibănești, Romică Magopeț

„Prima carte scrisă de către primarul comunei Ibănești cuprinde nume, imagini și foarte multe lucruri despre strămoșii noștri, rădăcinile noastre care sunt extraordinare și care ne-au dăruit lumină, esență și istorie pentru că din rădăcinile noastre am prins înflorire. ”Momente de existență” un nou capitol al ctitoririlor de o viață, o viață de om care a fost ”Mereu deasupra timpului” . Pentru a construi nu trebuie să ai doar viziune  ci să ai puterea, dorința de a păși spre ”Veșnic și Universal”, cum altfel decât împreună cu cei care au pus bazele de-a lungul timpului.”, a adăugat doamna profesor, Culiceanu Georgeta

„Cartea pe care am scris-o este intitulată ”Țara codrilor Herței-Ibănești”.Am ales acest titlu pentru că satul nostru Ibănești este protejat de falnicii codri ai Herței unde în secolele trecute se ascundeau bande de hoți ce atacau negustorii  care trăiau în orașul Herța. Aceasta prezintă satul Ibăneștean de ieri, de astăzi și de mâine. Este structurată pe 9 capitole în care am prezentat un scurt istoric al satului Ibănești, Biserica ”Înălțarea Domnului” din Măgura Ibăneștilor care  anul trecut a împlinit un secol de la zidire, o relatare a obiceiurilor și tradițiilor din comună, precum și învățământul ibăneștean de unde s-au modelat oameni de seamă. Cu acest prilej  țin să mulțumesc Domnului Tudose Radu că a sponsorizat cărțile mele.”, a adăugat domnul profesor, Vitcu Octavian.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Carte (6)Carte (1)Carte (2)Carte (3)Carte (4)Carte (5)Carte (7)Carte (8)Carte (9)Carte (10)Carte (11)Carte (12)Carte (13)
DorohoiNews.ro, 07-10-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de colegii nostri, as. Macovei ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Vând grădină 1176 m.p.

Vând grădină 1176 m.p.
utilitati:temelie casa,garaj 6-6m.p. foisor 2-3m .acoperit,apa curenta,instalat electricitate,posibilitate ...

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi
Vând casă cu teren intravilan. Casa este compusă din : DEMISOL alcătuit din : garaj, cameră ...

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei
Apartament 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona Bulevardul ...

Închiriez apartament în Dorohoi

Închiriez apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere in zona plevnei cu toate utilitatile mobilat la partier. Pentru relatii ...

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi
Vând apartament 2 camere decomandate, suprafață 54mp, cărămidă, Et 2, GFP, ac, loc parcare ...

Ofer o cameră pentru închiriere

Ofer o cameră pentru închiriere
Ofer o cameră pentru închiriere, pentru o persoană singură. Relații la: 0756390674

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu

Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu
Caut o persoană de sex feminin pentru asistență la domiciliu. Relatii la telefon 0745043906. Rog seriozitate.

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro